PSRM și ACUM, dispuși să mai poarte negocieri în acest weekend

Partidul Socialiștilor și blocul ACUM sunt disponibili să mai poarte negocieri în acest weekend referitor la inițiativa de asumare de răspundere pe care a înaintat-o Guvernul Sandu în Parlament privind modificarea Legii Procuraturii. Despre aceasta au anunțat vicepreședintele Parlamentului, deputatul PPDA, Alexandru Slusari și deputatul socialist Grigore Novac.

Deputatul socialist susține că este reală situația în care, dacă Guvernul Sandu își retrage inițiativa de asumare a răspunderii, PSRM își retrage moțiunea de cenzură. „Acest lucru este real și noi ne așezăm la masa de negocieri și începem reforma justiției. Astfel, noi suntem gata să oferim ajutor, sfaturi”, a declarat Novac în cadrul emisiunii „Glavnoe” de la postul de televiziune TVC21.

Socialistul spune că, după eventuala cădere a Guvernului, PSRM va propune blocului ACUM o nouă colaborare, într-o formă nouă.

Alexandru Slusari susține că despre alegerile anticipate s-a vorbit în contextul în care scrutinul ar fi un preț pentru reforma justiției. „Dacă acesta este un preț pentru reforma justiției și nu există altă soluție, noi suntem gata să mergem pe orice variantă și eu cred că aceasta va fi o poziție solidară a tuturor deputaților blocului. Noi înțelegem de minune după două campanii electorale într-un singur an ce înseamnă alegeri anticipate. Nu noi vrem alegeri, noi dorim reforma justiției. Nu noi am înaintat moțiunea de cenzură, nu noi vom vota cu democrații pentru această moțiune și nu noi răspundem pentru aceste anticipate”, a declarat deputatul PPDA.

Deputatul spune că în cadrul blocului ACUM nu s-a discutat încă posibilitatea unor noi negocieri cu PSRM după demiterea Guvernului, însă Alexandru Slusari spune că își imaginează cu greu o asemenea situație. „Această moțiune de cenzură duce țara într-o situație foarte dificilă”, a adăugat Slusari.

Totodată, vicepreședintele Parlamentului a declarat că Andrei Năstase nu va fi înaintat în nicio situație în calitate de candidat la funcția de procuror, așa cum se speculează din partea socialiștilor.

Vineri, 8 noiembrie, Partidul Socialiștilor a depus în Parlament o moțiune de cenzură ca urmare a asumării de către Guvern a răspunderii pentru modificarea Legii Procuraturii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.