PSRM îndeamnă la calm și unitate în legătură cu exploziile de la Tiraspol

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova îndeamnă întreaga societate la calm și unitate, iar forțele politice – să se abțină de la speculații și acuzații nefondate în legătură cu „provocările armate din regiunea transnistreană”.

„Subliniem importanța primordială de a păstra pacea în Republica Moldova și a evita implicarea țării și a cetățenilor noștri într-un război. PSRM a evidențiat de multe ori că Republica Moldova trebuie să-și păstreze statutul constituțional de neutralitate, iar conducerea de la Chișinău și întreaga clasă politică să excludă orice gen de acțiuni provocatoare care ar putea avea un rezultat catastrofal pentru țară”, se menționează într-o declarație a PSRM, citată de IPN.  

Partidul Socialiștilor evidențiază necesitatea ca toate instituțiile statului să demonstreze maximă mobilizare pentru a controla eficient atât trecerile la frontieră, precum și situația pe tot teritoriul Republicii Moldova. Formațiunea îndeamnă și cetățenii la „maximă vigilență și să nu se lase provocați de elemente distructive și rău-intenționate”.

„Sperăm că forțele externe vor renunța la tentativele de a provoca un conflict armat în Republica Moldova. Mizăm pe faptul că actuala conducere de la Chișinău conștientizează importanța majoră de a păstra pacea și liniștea în țară și nu se va lăsa atrasă în jocul altor actori internaționali. Poporul nostru are nevoie acum și de mai multă coeziune, care depinde inclusiv de modul în care mass media din Moldova reflectă evenimentele”, se mai arată în declarația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.


În seara zilei de luni, 25 aprilie, la sediul ministeriu de securitate (MGB) de la Tiraspol s-au produs mai multe explozii. Ar fi vorba despre un atac cu lansatoare de grenade. Victime nu au fost înregistrate. Alte două explozii au fost înregistrate marți dimineață în orașul Maiak din Grigoriopol. Presa scrie că au fost semnalate  explozii și la Parcani, la 13 km de granița  ucraineană pe segmentul transnistrean. Administrația regiunii a instituit cod roșu de alertă teroristă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE