PSRM înaintează patru cerinţe către AIE

Partidul Socialiştilor înaintează Alianţei pentru Integrare Europeană patru cerinţe pentru depăşirea crizei politice. În cazul în care nu vor fi acceptate, socialiştii îşi rezervă dreptul să recurgă la decizii mai categorice pentru apărarea democraţiei şi Constituţiei Republicii Moldova, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele formaţiunii, Igor Dodon, transmite Info-Prim Neo. Socialiştii cer ca alegerile preşedintelui să fie organizate nu mai târziu de luna februarie. „Socialiştii consideră că există şanse reale să fie ales un preşedinte al statului în cadrul formatului constituţional actual. Există premise pentru alegerea unui preşedinte apartinic, în baza unui consens politic larg, fiindcă atât opoziţia, societatea civilă, cât şi unii reprezentanţi ai puterii acceptă deja o asemenea soluţie perfect democratică”, a menţionat Igor Dodon. Potrivit deputatului, în cazul în care ambele încercări de alegere a preşedintelui vor eşua, Parlamentul trebuie dizolvat, iar alegerile parlamentare anticipate trebuie să fi stabilite nu mai târziu de lunile iunie-iulie. Dacă se va ajunge la alegeri anticipate, Partidul Socialiştilor propune concomitent cu alegerile anticipate să fie organizat un referendum. La plebiscit urmează să fie propusă spre votare simplificarea procedurii de alegere a preşedintelui ţării, cu retragerea unui şir de prerogative de la şeful statului către legislativ. Ultima solicitare a socialiştilor este să fie modificat Codul Electoral. „Considerăm oportună votarea unei noi modalităţi de organizare a scrutinului parlamentar, prin care o bună parte a deputaţilor să reprezinte raioanele ţării, să fie cunoscuţi la modul concret şi să fie înaintaţi direct de către cetăţeni”, a menţionat Igor Dodon. Dacă această iniţiativă nu va fi susţinută în Parlament, este oportună consultarea ei în cadrul unui referendum, a adăugat parlamentarul. Referitor la acţiunile pe care le va întreprinde Partidul Socialiştilor în cazul în care nu vor fi îndeplinite aceste cerinţe, Igor Dodon, a spus că este vorba de diferite modalităţi de apărare a democraţiei şi Constituţiei Republicii Moldova, dar nu a exemplificat. „Dacă vom vedea că alianţa merge pe abordarea sa anticonstituţională şi ilegală, şi vom vedea că o bună parte a cetăţenilor sunt împotrivită, noi vom fi destul de duri în abordările noastre. Care vor fi aceste abordări? Hai să-i dăm o şansă alianţei” a menţionat Igor Dodon. AIE a anunţat că cel târziu în luna aprilie se va desfăşura un referendum constituţional pentru simplificarea alegerii preşedintelui Republicii Moldova.
  • igor dodon despre cerintele inaintate aie.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.