PSRM: Îl îndemnăm pe Peter Michalko să respecte suveranitatea Republicii Moldova

Partidul Socialiștilor își exprimă nedumerirea „în legătură cu declarațiile frecvente și scandaloase ale unui număr de ambasadori acreditați în Republica Moldova”. Formațiunea consideră „astfel de declarații o intervenție gravă în treburile interne ale unui stat suveran”. Socialiștii fac trimitere la un interviu acordat pentru un portal de către șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko. Potrivit lor, oficialul „și-a permis să facă comentarii dure” cu privire la Consiliul Audiovizualului din Moldova, transmite IPN.

„Vina acestui organ, potrivit diplomatului european, constă în metode insuficiente de combatere a „dezinformării și a știrilor false”, adică cu acele mass-media care exprimă punctul de vedere „greșit”. În același interviu, Peter Michalko solicită, de fapt, CA să introducă cenzura mijloacelor de informare inacceptabile Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.

Potrivit partidului, într-un interviu acordat unui alt portal, „un oficial european a criticat legile adoptate de Parlamentul Republicii Moldova”. Potrivit acestuia, aceste legi „dubioase” „au aruncat țara înapoi”.

„Aș dori să clarific cu Peter Michalko despre ce legi este vorba? Poate vă referiți la Legea privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova, care stabilește în țară norme europene de egalitate lingvistică și interetnică? Sau este vorba despre legea care prevede anularea cenzurii rușinoase a știrilor rusești și programelor informațional-analitice, care a fost introdusă la inițiativa oligarhului fugar Vlad Plahotniuc și a subminat parteneriatul nostru cu Federația Rusă? Sau poate că trimisul UE este nemulțumit de anularea unei alte legi antisociale rușinoase care a pus povara pentru returnarea miliardului furat pe umerii cetățenilor, inclusiv a pensionarilor, familiilor numeroase, mamelor singure?”, se mai menționează în comunicatul PSRM.

Potrivit socialiștilor, legile adoptate la inițiativa fracțiunii PSRM în Parlament, în decembrie 2020, corespund nevoilor și aspirațiilor majorității populației din Republica Moldova și obligațiilor pe care Partidul Socialiștilor le-a făcut față de alegătorii săi înainte de alegerile parlamentare. „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova îndeamnă șeful misiunii UE în Republica Moldova, Peter Michalko, precum și toți reprezentanții corpului diplomatic acreditat în țara noastră să respecte independența și suveranitatea Republicii Moldova, să respecte statutul unui diplomat și să nu încalce eticheta diplomatică”, solicită PSRM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.