PSRM: Guvernarea subminează suveranitatea și statutul de neutralitate

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova acuză sfidarea de către guvernare a „statutului de neutralitate a țării noastre, prin aprofundarea cooperării cu NATO” și își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu acest fapt. Într-un comunicat de presă, PSRM a criticat noul plan individual de cooperare cu NATO, pentru anii 2022-2023, aprobat de Guvern, care prevede, printre altele, desfășurarea „consultărilor politice la diferite niveluri, dintre Chișinău și țările membre NATO, pe probleme de politică externă și securitate”, transmite IPN.

„Prin aprobarea acestui document, conducerea Moldovei a aprobat extinderea controlului NATO asupra forțelor armate ale Moldovei și transferul informațiilor cu privire la apărare către Alianța Nord-Atlantică. Acest lucru este absolut inacceptabil pentru un stat neutru. Noi suntem împotriva ca aspecte legate de politica internă a statului nostru să fie subiect de discuție cu blocul militar, din care Moldova nu face parte”, precizează sursa citată.

PSRM și-a exprimat îngrijorarea și cu privire la vizita ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, la sediul NATO de la Bruxelles și întrevederile cu conducerea Alianței. „Nu este clar scopul acestei vizite a șefului diplomației unui stat neutru la sediul principal al blocului militar. De asemenea, este îngrijorător faptul că întâlnirea a avut loc cu ușile închise, fără reprezentanții mass-media”, a specificat sursa citată.

PSRM dezavuează și „intenția de a organiza o ședință comună a Guvernelor Republicii Moldova și României, pe 11 februarie curent, la care, printre altele, va participa și ministrul apărării al țării membre NATO”. „Acest lucru reprezintă o cale directă de asigurare a controlului departamentelor românești asupra sferei politice, economice, financiare, de apărare a Republicii Moldova și spre absorbția ulterioară a țării noastre de către România”, se menționează în comunicatul PSRM.

„Partidul Socialiștilor condamnă cu fermitate astfel de acțiuni ale Guvernului Republicii Moldova și insistă pe dezicerea de la acțiuni care duc la subminarea suveranității și statutului de neutralitate a țării noastre”, a conchis sursa citată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.