Partidul Socialiștilor condamnă inițiativa Partidului Democrat de a introduce în Constituție integrarea europeană drept orientare strategică a Republicii Moldova, transmite IPN. PSRM consideră inadecvată „orice intervenție în textul legii fundamentale, care nu a fost dezbătută public, nu are sprijin din partea poporului și a majorității absolute a Parlamentului”.
Potrivit unei declarații de presă a formațiunii, vectorul strategic de dezvoltare al țării poate și trebuie determinat de poporul moldovenesc printr-un referendum național. „Aceste schimbări nu pot fi impuse cetățenilor de către un partid care a câștigat puțin mai mult de 15% în alegerile parlamentare și s-a clasat doar pe locul patru în aceste alegeri. Cursul de aderare la Uniunea Europeană a devenit un dezastru pentru Republica Moldova”, menționează socialiștii.
„În anii așa-zisei integrări europene, poporul Moldovei a fost sărăcit complet. Din țară au fost furate miliarde de euro. Mai mult de 100 de persoane părăsesc țara în fiecare zi. Anume Guvernul actual, cu participarea directă a PDM, a făcut totul pentru a discredita și falimenta vectorul european, reducând numărul de susținători ai integrării europene de la 70% la mai puțin de 35%”, se mai spune în declarația PSR;.
PSRM își reiterează angajamentul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Economică Eurasiatică, menționând că este „singurul curs capabil să asigure restaurarea economiei țării, reducerea prețurilor la resursele energetice pentru Moldova și revenirea produselor moldovenești pe piețele tradiționale”. Socialiștii anunță că va bloca în Parlament inițiativa PDM.
Liderul Partidului Democrat Vlad Plahotniuc a anunțat, marți, după ședința tradițională de la sediul formațiunii, că PDM va iniția procedura de modificare a Constituției Republicii Moldova. Potrivit democratului, inițiativa pornește de la o hotărâre a Curții Constituționale din 9 septembrie 2014, prin care se constată că orientarea spre spațiul valoric democratic european este un element definitoriu al identității constituționale a Republicii Moldova. „Ținând cont de această decizie, am decis să inițiem modificarea Constituției prin introducerea unei referințe care să indice clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”, a declarat Vlad Plahotniuc.