PSRM anunţă proteste în toată ţara

Partidul Socialiştilor anunţă lansarea acţiunilor de protest pe întreg teritoriul ţării. Declaraţia a fost făcută, în cadrul unei conferinţe de presă, de către liderul formaţiunii, Igor Dodon, care a spus că Moldova a ajuns la cea de-a 24-a aniversare a independenţei cu rezultate deplorabile, „fiind un stat capturat de oligarhi şi unionişti”. Acţiunile de protest încep din 27 august, transmite IPN.

„În cei 24 de ani de independenţă, Moldova aşa şi nu a reuşit să revină la nivelul de dezvoltare economică înregistrat până în anul 1991. În prezent PIB-ul Moldovei este cu 1/3 mai mic decât cel din anul 1989. În industrie şi agricultură, volumul producţiei a fost cu 45% mai scăzut. Pentru a atinge nivelul de producţie din anul 1989, Republica Moldova ar avea nevoie de cel puţin 5-7 ani de creştere continuă cu ritm minim de 12-15% anual, de acţiuni eficiente şi coordonate în domeniul economiei şi politicii sociale”, a spus Igor Dodon.

Partidul Socialiştilor declară că alegerile anticipate parlamentare sunt singura soluţie „pentru a stopa distrugerea Republicii Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.