PSRM a sesizat Curtea Constituţională
Liderul grupului socialiştilor din Parlament, preşedintele PSRM, Igor Dodon, a depus o sesizare la Curtea Constituţională (CC) prin care solicită să fie declarate neconstituţionale prevederile a 6 articole din Legea privind asigurarea egalităţii, transmite Info-Prim Neo.
„Sesizarea se referă în special la două elemente principale. Primul este excluderea şi declararea neconstituţională a sintagmelor „minorităţi şi orientare sexuală”, care sunt prezente în articolul 1 şi 7. Al doilea element este activitatea noului consiliu (pentru combaterea discriminării). Noi credem că acest consiliul are prea multe atribuţii şi nu poate face obiectul acestei legi”, a declarat Igor Dodon presei.
Deputatul a mai spus că sesizarea se referă la articolul 1 (Scopul legii şi domeniul de aplicare), articolul 7 (Interzicerea discriminării în câmpul muncii), articolul 8 (Interzicerea discriminării în accesul la bunuri şi servicii disponibile publicului ), articolul 9 (Interzicerea discriminării în domeniul învăţământului), articolul 15 (Examinarea plângerii) şi articolul 19 (Sarcina probaţiunii).
„Dacă sesizarea nu va fi susţinută, vom insista în Parlament pentru includerea pe ordinea de zi a acestor modificări la Legea privind asigurarea egalităţii şi vom convinge deputaţii să voteze”, a mai adăugat Igor Dodon.
Legea privind asigurarea egalităţii a fost votată în două lecturi de către Parlament pe 25 mai.