Partidul Socialiștilor a adunat peste 700 de mii de semnături pentru schimbarea sistemului de guvernare din republică parlamentară în republică prezidențială. Totodată, într-o rezoluție a Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor, care s-a întrunit miercuri, 5 septembrie, formațiunea își confirmă întregul sprijin pentru președintele Republicii Moldova ales de popor, Igor Dodon, și inițiativele sale politice și sociale, transmite IPN.
Președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a declarat pentru presă că cele peste 700 de semnături colectate pentru trecerea la sistemul de guvernare prezidențial urmează să fie utilizate pentru programul electoral al formațiunii. Cât despre participarea la congres a președintelui Igor Dodon, Zinaida Greceanîi a spus că încă de la ultimul congres, PSRM și-a exprimat sprijinul pentru șeful statului și că acesta va fi invitat mereu la ședințele partidului și agenda formațiunii va fi consultată cu el, formațiunea fiind pro-prezidențială.
La ședința Consiliului a fost adoptată o rezoluție în care se menționează că „unicul partid care acționează în interesele majorității absolute a poporului Moldovei este Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Principiile de bază ale PSRM corespund așteptărilor majorității cetățenilor țării. Printre acestea, socialiștii punctează „trecerea la sistemul de guvernământ prezidențial, păstrarea statalității moldovenești și a limbii moldovenești în Constituție, pacea interetnică în țară, statutul de neutralitate al Moldovei pe arena internațională, relansarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă și păstrarea bunelor relații cu țările Uniunii Europene, reglementarea pașnică a diferendului transnistrean, echitatea socială, apărarea Ortodoxiei și a valorilor tradiționale”.
În același document, PSRM condamnă categoric „încercările regimului de guvernământ și a pseudo opoziției pro-europene de a diviza societatea și își declară refuzul de a participa la jocurile lor politice infame”. Totodată, PSRM cheamă poporul Moldovei să se unească în jurul programului de păstrare a țării, de implementare a reformelor în economie, de echitate socială și de modernizare a societății. Potrivit socialiștilor, „unica alternativă pentru cei nouă ani de guvernare a euro-unioniștilor este Partidul Socialiștilor”.