PSP prezintă „lista persoanelor suspectate de furtul miliardului”. ALEGERI 2015

Partidul Societăţii Progresiste (PSP) a prezentat, joi, o listă cu 22 de persoane pe care le suspectează de „furtul colectiv al miliardului”. Preşedintele partidului, Marin Livadaru, a declarat, într-o conferinţă de presă la IPN, că în Republica Moldova există trei instituţii de stat care au creat un „triunghi al Bermudelor” pentru a ascunde furtul miliardului. La vârful triungiului se află Parlamentul, urmat de Guvern şi Banca Naţională, împreună cu Banca de Economii, în care statul a fost prezent în ultimii 10 ani cu o treime din acţiuni.

Marin Livadaru a spus că pe lista celor suspectaţi de furtul miliardului se regăsesc politicienii Vlad Filat, Vladimir Voronin şi Vladimir Plahotniuc. Tot aici apar Valeriu Streleţ, Dumitru Diacov şi Igor Dodon, ultimul a fost ministru al economiei şi s-ar face direct responsabil de activitatea Băncii de Economii, deoarece în cadrul consiliului de administraţie al băncii întotdeauna a existat un reprezentant al Ministerului Economiei. Pe lista suspecţilor este şi Marian Lupu, fost preşedinte al Parlamentului, care - spune Marian Livadaru - „era obligat să ceară din timp raportul Băncii Naţionale”.

Alte nume trecute pe lista suspecţilor sunt: Oleg Reidman, Zinaida Greceanîi, Valeriu Lazăr, Andrian Candu, Viorel Bârcă, Dmitrii Gaşkevici, Victor Bodiu,  Dorin Drăguţanu şi Emma Tăbârţă, dar şi Mihai Ghimpu, ultimul propunând  personal candidatura lui Dorin Drăguţanu la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale.  „Noi astăzi nu acuzăm, pentru că nu avem dreptul juridic, nu avem probe, care sunt ascunse de organele de drept care trebuie să investigheze. Dar astăzi prezentăm persoanele pe care le suspectăm împreună cu toată societatea”, a declarat Marin Livadaru.

Despre ex-premierul Iurie Leancă, care este printre suspecţi, Marin Livadaru spune că este „persoana-cheie pentru că a preluat datoriile istorice şi le-a ascuns de societate, le-a semnat şi în baza acestor datorii istorice s-a emis obligaţiunea de plată cu o maturitate de peste 10 ani” „Aşadar, nu numai noi, dar şi copii noştri vor avea de plătit pentru acest miliard care a dispărut din sistemul nostru financiar”, a subliniat preşedintele Partidul Societăţii Progresiste.

Actualul premier, Chiril Gaburici, este printre supecţi pentru că „a avut şansa să facă lumină în baza raportului Kroll, dar se ascunde de această responsabilitate şi nu preia iniţiativa”.  Cât priveşte omul de afaceri  Ilan Shor,  Marin Livadaru a spus că este printre principalii vinovaţi, dar nu este tras la răspundere pentru că are acoperire guvernamentală şi parlamentară. Marin Livadaru a mai spus că şeful CNA şi procurorul general au şansa să devină eroi naţionali prin condamnarea celor responsabili şi prin respectarea legii.

Expertul economic, Ruslan Surugiu, a precizat că furtul de la Banca de Economii a început încă din 2005 şi responsabilii de ilegalităţi sunt în egală măsură Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, care aveau funcţii de conducere în stat la acea vreme. O parte din vină, în opinia expertului, o are şi şeful statului, Nicolae Timofti, care poate exercita controlul prin intermediul Consiliului de securitate şi care trebuia să iasă în apărarea cetăţenilor pentru că banii furaţi de la BEM sunt ai poporului.

Reprezentanţii Partidului Societăţii Progresiste au anunţat că nu vor participa în alegeri „pentru a nu fi părtaşi cu cei de la guvernare”. Eu au îndemnat cetăţenii să nu-şi mai dea votul pentru partidele responsabile de furtul din sistemul financiar. De asemenea, reprezentanţii Partidului Societăţii Progresiste au cerut alegeri parlamentare anticipate şi demisia benevolă a celor responsabili de situaţia în care s-a ajuns.

  • marin livadaru despre necesitatea demiterilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.