PSDM îşi cheamă alegătorii să voteze pentru Dorin Chirtoacă

Partidul Social Democrat se adresează către toţi alegătorii municipiului Chişinău să-l susţină pe candidatul Dorin Chirtoacă în turul doi al alegerilor din capitală, se arată într-un comunicat al formaţiunii. PSDM se declară totodată disponibil să participe la formarea unei majorităţi democratice şi necomuniste în Consiliul Municipal şi să contribuie, prin participarea în organele executive ale Primăriei Chişinău, la schimbarea spre bine a vieţii chişinăuienilor şi dezvoltarea capitalei. Mai mulţi foşti candidaţi şi formaţiuni politice au declarat după 3 iunie că vor susţine candidaţii necomunişti pentru turul doi, inclusiv în municipiul Chişinău. Printre aceştia sunt Alianţa „Moldova Noastră” şi candidatul său Leonid Bujor, Vladimir Filat, candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de primar al capitalei, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Democraţiei Sociale, Partidul Social Liberal etc. În turul doi de scrutin pentru funcţia de primar al municipiului vor concura Veaceslav Iordan şi Dorin Chirtoacă, care au obţinut 28% şi respectiv 24,5%, potrivit ultimelor rezultate preliminare a numărării voturilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.