PSD şi UCM au prezentat o listă comună la CEC
Partidul Social-Democrat (PSD) şi Uniunea Centristă din Moldova (UCM) au depus vineri, 3 iulie, documentele pentru înregistrarea în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 29 iulie. Formaţiunile merg la alegeri pe o listă comună, cea a PSD, transmite Info-Prim Neo.
Proporţia candidaţilor înaintaţi este de 50% la 50%. În capul listei este Dumitru Braghiş, preşedintele PSD, urmat de Vasile Tarlev, liderul informal al UCM.
Dumitru Braghiş a declarat presei că primul loc pe listă a fost hotărât în urma tragerii la sorţi, la care a participat dânsul şi Vasile Tarlev.
Pe listă nu se regăseşte vicepreşedintele UCM, Mihai Petrache. Vasile Tarlev a declarat că este o decizie personală a lui Petrache.
Pe listă nu figurează nici reprezentanţi ai Partidului “Moldova Unită”, cu care PSD a purtat negocieri. „Noi avem două locuri vacante pe listă”, a spus Braghiş, lăsând să se înţeleagă că acestea ar putea reveni partid respectiv. .
Braghiş nu s-a referit la mesajul PSD şi UCM în campania electorală, dar a spus că prioritare sunt „subiectele ce ţin de criza economică, lipsa unui centru politic care ar balansa între extremele de dreapta şi de stânga şi dezvoltarea unui concept despre statalitatea R. Moldova”
„În lista candidaţilor la funcţia de deputat sunt incluşi profesori, lucrători din domeniul culturii şi ocrotirii sănătăţii, doctori habilitaţi, economişti – persoane cu care vom reuşi să scoatem R. Moldova din criza economică, ignorată mult timp de către partidul de guvernământ”, a spus Vasile Tarlev.
Dumitru Braghiş şi-a exprimat speranţa că în toamnă se va reuşi fuziunea PSD şi UCM.
Depunerea documentelor pentru înregistrarea în cursa electorală la CEC durează până la 7 iulie.
PSD este 8-a formaţiune care a depus actele pentru înscrierea în cursa electorală.