Partidul Social Democrat promite să dea executivul în judecată dacă nu va reacţiona la revendicărilor participanţilor la mitingul din 12 noiembrie împotriva majorării tarifelor şi, în consecinţă, a plăţilor la întreţinere, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele PSD, Victor Şelin, a anunţat într-o conferinţă de presă, vineri, că a angajat o echipă de avocaţi care urmează să se ocupe de acest caz. „Constituţia spune că Guvernul trebuie să asigure un trai decent cetăţenilor. Este o normă constituţională care este încălcată prin ridicarea preţurilor şi a tarifelor. Totodată, în Regulamentul ANRE este stipulat că agenţia ia decizii în favoarea cetăţenilor, lucru despre care nu putem vorbi în acest moment”, a spus Victor Şelin. Participanţii la protestul de sâmbătă, organizat de PSD, vor cere lichidarea ANRE, micşorarea tarifelor, lichidarea monopolului la gaze, apă, energie electrică şi agent termic. „Drept măsură preliminară, invităm toţi participanţii la miting să nu achite timp de o lună facturile pentru toate tipurile de servicii furnizate. Pe toţi cetăţenii nu îi vor putea deconecta. Guvernul nu poate înţelege că oamenii economisesc banii ca să achite pentru apă, energie electrică, gaze naturale, agent termic. Aceste servicii constituie resurse fără de care viaţa ar fi imposibilă, iar autorităţile statului, ANRE şi furnizorii de servicii energetice în fiecare an măresc tarifele fără milă”, a menţionat Victor Şelin. Liderul PSD spune că acţiuni de protest vor fi organizate, sâmbătă, concomitent şi la Bălţi, Soroca, Floreşti, Anenii Noi, Comrat, Drochia, Cahul, Vulcăneşti.