PSD consideră că va obţine cel puţin 15% din voturile electoratului
Partidul Social Democrat (PSD) va obţine în electorala 2009 nu mai puţin de 15% din voturile alegătorilor. O declaraţie în acest sens a făcut marţi, 10 februarie, într-o conferinţă de presă preşedintele PSD, Dumitru Braghiş, transmite Info-Prim Neo.
Dumitru Braghiş a menţionat că partidul pe care îl conduce este pregătit pentru campania electorală. „În raza fiecărei secţii de votare va activa câte o echipă PSD, care va promova oferta electorală a partidului. La momentul dat, din cele 1957 de secţii de votare care urmează a fi deschise pe teritoriul R. Moldova, PSD are acoperite peste 1800 de secţii”, a spus liderul PSD.
Potrivit acestuia, în lista celor 103 candidaţi pentru funcţia de deputaţi propuşi de PSD sunt 28 de persoane care reprezintă capitala şi 75 – restul teritoriului. Lista include patru deputaţi, preşedintele Consiliului municipal Chişinău (CMC), un viceprimar de Chişinău, doi preşedinţi de raioane, patru primari de oraşe şi sate. Printre candidaţii PSD se regăsesc 28 de ingineri, 26 de pedagogi, 15 economişti, 16 jurişti, 11 medici, 7 agronomi, 2 jurnalişti. „Acest lucru ne permite să spunem că lista PSD corespunde în linii mari cerinţelor societăţii”, a remarcat Braghiş.
Preşedintele PSD este convins că nici un partid nu va deţine majoritatea mandatelor în următorul Parlament. În aceste condiţii, PSD va propune partidelor de orientare democratică formarea unei coaliţii, dar va pune şi anumite condiţii ce reies din programul său electoral: neaderarea R. Moldova la blocuri militare, relaţii de parteneriat strategic cu statele Uniunii Europene şi Federaţia Rusă, realizarea planului anti-criză. Dacă formarea unei astfel de coaliţii nu va reuşi, PSD va opta pentru o coaliţie largă, formată din cât mai mulţi deputaţi. Negocierile vor fi duse cu deputaţi în parte, nu cu fracţiunile din care fac parte.
La funcţia de preşedinte al R. Moldova, PSD va susţine, cel mai probabil, o persoană care nu va fi membru de partid. Totodată, PSD ar putea să-l înainteze în această funcţie pe Dumitru Braghiş, la funcţia de preşedinte al Parlamentului – pe Iurie Bolboceanu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, iar la funcţia de premier – pe secretarul general al PSD, Eduard Muşuc, actualmente preşedinte al CMC.
Eduard Muşuc este al doilea pe lista PSD. „Dacă voi rămâne în continuare preşedinte al CMC sau voi merge în Parlament după alegeri va decide partidul, însă nu este exclus că voi ocupa o funcţie în executiv”, a spus Muşuc.
PSD va merge la alegeri cu Programul electoral „Moldova puternică – economie puternică – viaţă mai bună!”. Lansarea ofertei electorale şi a echipei PSD va avea loc duminică, 15 februarie, începând cu ora 11.00, la Palatul Naţional din Chişinău.