PSD cheamă populaţia să protesteze împotriva majorării plăţilor la întreţinere

Partidul Social-Democrat din Moldova organizează sâmbătă, 12 noiembrie, un protest împotriva majorării plăţilor la întreţinere şi cheamă pensionarii, studenţii şi familiile cu venituri modeste să se alăture acţiunii. Oamenii sunt îndemnaţi să aducă cu ei şi facturile pe care nu le pot plăti, partidul având intenţia să le transmită oficialilor din Guvern. „La acest miting poate participa oricare persoană care are o situaţie complicată. Pe parcursul a doi ani şi jumătate, de când Alianţă pentru Integrare Europeană este la cârma ţării, am asistat doar la creşteri de tarife la agentul termic, gazele naturale, apă, precum şi la majorări de preţuri la produsele alimentare strict necesare şi la medicamente. În acelaşi timp salariile, pensiile, indemnizaţiile au rămas la fel”, a declarat pentru Info-Prim Neo secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu, explicând motivele acţiunii planificate. Potrivit social-democratului, ideea de a protesta a venit după numeroasele plângeri şi solicitări din partea populaţiei nemulţumită de situaţia din ţară. Secretarul PSD a mai spus că Guvernul, dacă nu poate să asigure populaţia cu venituri suficiente pentru ca oamenii să-şi poată plăti facturile, atunci trebuie să poarte răspundere. Mitingul va fi organizat sub lozinca: „Dacă voi nu plătiţi, atunci nu plătim nici noi”. Acţiuni similare vor avea loc sâmbătă şi în alte oraşe din ţară, de unde vor fi colectate facturile de la protestatari şi aduse la Chişinău pentru a fi transmise Guvernului, a spus Sergiu Coropceanu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.