Partidul Social-Democrat (PSD) acuză Partidul Comuniştilor (PCRM) că terorizează prin controale şi amenzi agenţii economici din ţară. „Cele 54 organe de control ale statului au dezlănţuit o nemaivăzută campanie de hărţuire şi ciomăgire poliţienească asupra întreprinzătorilor individuali, mici şi mijlocii”, a spus joi, 22 mai, într-o conferinţă de presă liderul formaţiunii, Dumitru Braghiş. Controalele finalizează, de obicei, cu amenzi şi produse sechestrate. Este vorba de o sumă de 70 mln lei, prevăzută în buget, a spus Dumitru Braghiş. El a adăugat că toate acestea fac imposibilă activitatea agenţilor economici, care în final reduc locurile de muncă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit liderului PSD, efectele crizei mondiale sunt puternic resimţite în cele mai sensibile sectoare ale economiei, care au înregistrat recesiuni drastice la finalul primului trimestru în raport cu aceiaşi perioadă a anului precedent: transporturile de mărfuri (-64,4%), industria (-24,2%), comerţul cu mărfuri (-5,6%). „Datele statistice oficiale vin să recunoască că în primul trimestru al anului 2009 producţia industrială s-a redus cu 24,2%, exportul s-a micşorat cu 19,1%, iar importul cu 27,3% în comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului precedent. Numai în ultimele luni au fost închise peste 44 mii de locuri de muncă. Volumul de bani remişi de cetăţenii noştri care lucrează dincolo de hotarele ţării deja în luna februarie s-a redus cu -21,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut”, a spus Dumitru Braghiş. PSD cere actualei guvernări să renunţe la aplicarea metodelor poliţieneşti în politica fiscală, să creeze condiţii normale pentru creditarea businessului mic şi mijlociu, să se preocupe de crearea unui climat investiţional favorabil, să creeze condiţii pentru deschiderea a noi locuri de muncă.