Protocol de circulaţie liberă semnat la negocierile 5+2

Reprezentanţii politici pentru reglementare transnistreană din partea Chişinăului şi Tiraspolului, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, au semnat la Viena un protocol de circulaţie liberă a locuitorilor din regiunea transnistreană, indiferent de cetăţenia deţinută, pe teritoriul din dreapta Nistrului, transmite IPN.

La conferinţa de presă susţinută la finele primei runde de negocieri în formatul 5+2 din acest an, la Viena, ambasadorul Radojko Bogojević, reprezentantul special al preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, a îndemnat părţile să se ţină de deciziile adoptate şi să nu se abată de la ceea ce s-a convenit.

Şefa Misiunii OSCE la Chişinău, Jennifer Brush, a remarcat că semnarea protocolului îi dă speranţe că părţile vor reuşi să convină şi asupra deschiderii circulaţiei pe podul de la Gura Bâcului.

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Nina Ştanski, a menţionat că această rundă de negocieri a avut loc pe fundalul unor relaţii mai tensionate între cele două părţi. Deşi în mare parte este mulţumită de protocolul semnat, Nina Ştanski spune că nu este la fel de optimistă vizavi de deschiderea circulaţiei peste podul de la Gura Bâcului, deoarece Chişinăul cere ca toate automobilele din stânga Nistrului să fie înregistrate pe malul drept.

Nina Ştanski a mai spus că s-a convenit, în schimb asupra rezolvării problemelor cu care se confruntă şcolile cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană, iar administraţia de la Tiraspol nu are niciun interes să provoace lichidarea acestor instituţii.

Reprezentantul politic din partea Chişinăului, vicepremierul Eurgen Carpov, a specificat că autorităţile constituţionale nu văd niciun impediment tehnic pentru deschiderea circulaţiei peste podul de la Gura Bâcului, mai ales că acest lucru ar fi în beneficiul locuitorilor din apropierea acestui pod. Chişinăul va examina toate problemele semnalate de partea transnistreană şi va vedea cum pot fi acestea depăşite.

Următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc tot la Viena, pe 10-11 aprilie curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.