Protestul cu blocarea uşilor Palatului Republicii va fi investigat de organele de drept

Protestul de vineri, 11 octombrie, cu blocarea uşilor Palatului Republicii de către un grup de enoriaşi, susţinuţi de deputaţi comunişti, urmează a fi investigat de organele de drept, a anunţat preşedintele Parlamentului, Igor Corman. În cazul în care  deputaţii comunişti vor fi găsiţi vinovaţi de încălcarea ordinii publice, aceştia riscă să fie lipsiţi de imunitate parlamentară şi sancţionaţi, a precizat preşedintele forului legislativ, transmite IPN.

„Nu vom permite comuniştilor să vină cu astfel de metode necivilizate, care nu au nimic în comun nici cu agenda parlamentară, nici cu proiectele de legi”, a spus Igor Corman. Şeful legislativului a adăugat că prin aceste acţiuni comuniştii încearcă să zădărnicească parcursul european al Republicii Moldova înainte de Summit de la Vilnius, unde se preconizează parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Conduita comuniştilor, care au implicat în politică şi o parte minoritară a Bisericii, nu este altceva decât o acţiune provocatoare”, a spus Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii parlamentare PLDM. Acesta a adăugat că PCRM, de când este în opoziţie, încearcă prin orice metode să provoace alegeri anticipate cu speranţa de a reveni la guvernare.

Mai mulţi preoţi şi enoriaşi ai Mitropoliei Moldovei au blocat vineri, 11octombrie, accesul în Parlament, protestând faţă de adoptarea unui proiect care prevede anularea pedepselor contravenţionale pentru propaganda homosexuală. Protestatarii au fost susţinuţi de deputaţii PCRM, care au împiedicat politiştii să restabilească ordinea publică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.