Protestatarii cer prezenta președintelui în faţa mulțimii – Live Text

Accesul către Președinție este restricționat de un cordon format din cinci rânduri de carabinieri. Protestatarii au blocat str. 31 august, circulația rutieră fiind redirecționată pe străzile adiacente. Dmitri Ciubaşenco, vicepreședintele PPPN, a cerut șefului statului să nu promulge legea prin care este modificat sistemul electoral. Potrivit lui Ciubaşenco, astfel Igor Dodon va demonstra că nu este subordonat liderului PDM Vlad Plahotniuc. Protestatarii cer prezenta președintelui în faţa mulțimii.

/12.28/ Coloana de protestatari se îndreaptă către Președinție. Acțiunii de protest organizate de partidele extra-parlamentare s-au alăturat și deputații fracțiunii Partidului Comuniștilor, care au părăsit sala de ședințe a Parlamentului după votul pentru introducerea sistemului electoral mixt. Parlamentara Inna Şupac a declarat în faţa mulțimii că deputații comuniști nu au putut participa la uzurparea puterii în stat, au cerut ca proiectul să fie scos din ordinea de zi, dar nu au avut susținere.

/11.50/ Susținătorii votului mixt și-au încheiat acțiunea și au plecat din fața Parlamentului. Cei care se declară împotriva modificării sistemului electoral continuă să manifesteze. Potrivit liderei PAS, Maia Sandu, cei 74 de deputați care au votat modificarea Codului Electoral vor rămâne în istorie ca „cei care au votat dictatura în Republica Moldova”.

/11.36/ Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, în asigurarea ordinii publice sunt antrenate suficiente forțe. MAI îndeamnă oamenii să respecte ordinea publică, să se abțină de la acțiuni ilegale și să nu poarte la manifestație arme, obiecte explozive, substanțe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor.

/11.22/ Altercații între protestatari. Manifestanții din cele două tabere s-au stropit cu apă. Forțele de ordine au intervenit pentru a nu admite tensionarea situației. Din clădirea Parlamentului, pe fereastră, au fost aruncate două pancarte pe care scria: „Nu votului mixt”. Numărul cordoanelor de polițiști se mărește, sunt deja cinci la număr.

Lidera PAS Maia Sandu a declarat că acțiunea de protest va continua pe tot parcursul zilei. Ca un semnal de alarmă. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este o ilegalitate. O să rămânem aici atât timp cât va fi nevoie pentru a ne apăra democrația. Vom merge pe toate căile legale”, a declarat Maia Sandu.

/11.00/ Protestatarii care sunt împotriva votului mixt înconjoară clădirea Parlamentului. Apelul a venit din partea liderului PPDA. Andrei Năstase a încercat să ajungă în Parlament, dar a fost împiedicat de către forțele de ordine.

/10.46/ Modificarea sistemului electoral a fost votată cu 74 de voturi. Mai mulți deputați au părăsit sala de ședințe.

/10.38/ Liderul PPDA Andrei Năstase a declarat că vor fi organizate proteste masive dacă Parlamentul va vota modificarea Codului Electoral. Prim-vicepreședintele Partidului Unității Naționale Ana Guțu a declarat că participă la acțiunea de protest împotriva modificării sistemului electoral deoarece o astfel de modificare nu va permite partidului pe care îl reprezintă să acceadă în Parlament la viitoarele alegeri parlamentare.

/10.24/ Liberalul Ion Apostol a declarat într-un briefing de presă că astăzi la Parlament va avea loc „ultimul act al siluirii democrației din Moldova”, act ce se va consuma în câteva ore. „Astfel, în pofida mesajelor partenerilor externi, azi va fi schimbat sistemul de vot cu un singur scop: asigurarea perpetuării la guvernare a tandemului PDM-PSRM, care conduce azi Republica Moldova. Partidul Liberal a fost primul care s-a opus acestei inițiative, fiind convins că riscurile pe care le comportă pentru procesul democrat de alegeri sunt incomensurabile”, a declarat Ion Apostol. Potrivit liberalului, probabil actualul sistem electoral nu este cel mai bun, dar nici clasa politică nu a excelat întotdeauna, dezamăgind deseori cetățenii, însă această formulă imperfectă asigură cel puțin o reprezentativitate cinstită a voturilor exprimate. Proiectul de lege care va fi votat azi în lectură finală prezintă, după cum s-a exprimat și Comisia de la Veneția, riscul că deputații să fie influențați de interese de afaceri, a mai spus Ion Apostol. „Acum Parlamentul este asemănător unui bâlci în care totul se vinde și se cumpără, iar după următoarele alegeri tranzacțiile cu deputați vor deveni la fel de captivante ca și transferurile unor fotbaliști”, a mai spus deputatul liberal.

/10.19/ Lidera Partidului Acțiune şi Solidaritate (PAS) Maia Sandu şi liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) Andrei Năstase își exprimă nemulțumirea față de faptul că celor care se declară împotriva tentativei de modificare a sistemului electoral li se permite să protesteze doar aproape de stradă, pe când susținătorilor li s-a permis să manifesteze chiar la ușa Parlamentului.

/10.12/ La acțiunea Asociației „Credință Patriei” a luat cuvântul deputatul Partidului Democrat (PDM) Sergiu Sârbu. Acesta a declarat a astăzi, 20 iulie, va fi votat în Parlament în lectură finală proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral.

„Este o zi importantă pentru toți. Actuala guvernare, la propunerea dumneavoastră, votează astăzi modificarea sistemului electoral, prin introducerea sistemului de vot mixt. Eu sunt sigură că votul de astăzi este votul dumneavoastră”, a declarat democrata Valentina Buliga.

/10.04/ Cu câteva minute înainte de şedinţa Parlamentului, tensiunile între cele două tabere cresc. Asociația „Credință Patriei” a lansat acțiunea de susținere a votului mixt, iar tabăra partidelor extraparlamentare scandează: „Trădătorii”.

/09.45/ Două tabere manifestează în faţa Parlamentului, în momentele în care deputații s-au adunat pentru ședința plenară. Asociația „Credință Patriei” a venit în fața clădirii legislativului pentru a susține modificarea sistemului electoral. Pe de altă parte, mai multe partide extraparlamentare protestează împotriva acestei inițiative. Cele două tabere sunt despărțite de două cordoane de polițiști, transmite IPN.

Tabăra partidelor extraparlamentare acuză tabăra adversă de trădare, iar pe deputații majorității parlamentare –  de promovarea intereselor liderului democrat Vlad Plahotniuc, care ar urmări scopuri personale prin modificarea sistemului electoral.

„Sistemul mixt nu face decât să permită Partidului Democrat să se mențină la putere. Pentru asta și-au tras un nou partid politic, Partidul Socialiștilor. Ei ne vor îngenunchiați. Plahotniuc şi Dodon vor ca noi să trăim în continuare în mizerie, sărăcie, să ne întoarcă la regimul sovietic, mafiotic și oligarh”, a declarat liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

Partidul Democrat a anunțat că modificările în lectură finală la Codul Electoral – prin care actualul sistem de vot, proporțional, pe liste de partid, urmează să fie  schimbat în unul mixt – vor fi votate până la sfârșitul sesiunii curente.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.