Protest la Primărie împotriva şoferilor de maxi-taxi care nu respectă drepturile pasagerilor
Organizaţia non-guvernamentală „Hyde Park” a pichetat luni, 13 septembrie, Primăria municipiului Chişinău, îndemnând trecătorii să se alăture protestului împotriva şoferilor de maxi-taxi care nu respectă drepturile pasagerilor, transmite Info-Prim Neo.
„Protestăm demult împotriva comportamentului inadecvat al şoferilor. Astăzi am iniţiat o campanie de sensibilizare a opiniei publice. Şoferii fumează la volan, ascultă muzică la maxim, vorbesc la telefon. Iar aceste lucruri sunt interzise în Regulamentul naţional al transporturilor”, a declarat Parascovia Topadă, vicepreşedinte „Hyde Park”.
Tânăra a mai spus că atât fostul primar de Chişinău, Serafim Urecheanu, cât şi actualul, Dorin Chirtoacă, au adoptat Coduri privind comportamentul şoferilor de maxi-taxi, care însă au fost anulate.
„Dacă vrem să ajungem sănătoşi şi în viaţă acasă şi dacă vrem să nu ne punem viaţa în pericol, atunci ar trebui să ieşim şi să ne cerem drepturile protestând împotriva comportamentului care îl au şoferii de maxi-taxi”, a adăugat Parascovia Topadă.
Organizatorii aşteptau la protest 300 de cetăţeni. La momentul începerii acţiunii, au venit doar 12.