Protest la Primărie. Angajații Moldpresa cer să fie lăsate gheretele din centrul capitalei

Membri ai Federației Sindicatului din Comunicații Moldpresa au protestat în dimineața zilei de astăzi, 22 ianuarie, în fața Primăriei Chișinău, împotriva deciziei autorităților publice locale privind evacuarea chioșcurilor Moldpresa. Protestatarii se plâng că, odată cu evacuarea gheretelor, și-au pierdut locul de muncă și, respectiv, sursa de venit.

Oamenii au scandat: „Presa e pentru oameni”, „Vrem să muncim”, „Noi lucrăm legal”, solicitând suspendarea evacuării gheretelor Moldpresa din zona istorică a orașului și străzile principale ale municipiului, transmite IPN.

Potrivit Svetlanei Bașchir, membru al biroului executiv al Federației Sindicatelor din Comunicații din Moldova, odată ce și-au pierdut locurile de muncă, oamenii sunt nevoiți să plece din țară pentru a-și asigura existența. „Toți au familii, au copii și nu au bani cu ce să-i hrănească. Oamenilor li se încalcă dreptul de a munci la ei în țară. Ei spun că noi nu avem dreptul de a vinde ziare în centrul Chișinăului, ne pun să lucrăm în suburbii”, a spus Svetlana Bașchir.

În fața protestatarilor a ieșit Adrian Talmaci, secretarul interimar al Consiliul municipal Chișinău. Acesta a comunicat că va fi convocată o ședință cu pretorii de sector, cu reprezentanții Direcției arhitectură și Direcției generale comerț, pentru a lua o decizie. După care se va expune și CMC.

Sub incidența regulamentului care interzice gheretele în centrul Chișinăului și pe străzile principale cad și gheretele Moldpresa. În urma evacuării chioșcurilor, peste 800 de muncitori riscă să-și piardă locurile de muncă. Până acum, s-au închis 24 de chioșcuri amplasate în centrul Chișinăului.

  • svetlana cechir despre protest.mp3
  •     0
  •   
  • adrian talmaci despre reactia autoritatilor locale.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.