Protest la Ministerul Educației: Cerem dreptul la educație pentru copiii cu CES

Protest la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Mai mulți părinți au solicitat autorităților să asigure dreptul la educație a copiilor cu cerințe educaționale speciale. La acțiune au participat și mame din Congaz, UTA Găgăuzia, care au declarat că în școala auxiliară din localitate, deja de cinci ani, nu se mai formează clase primare, iar ca urmare nu-și pot înscrie copiii în clasa întâi.

După o conferință de presă susținută la IPN, părinții s-au îndreptat la Guvern pentru a organiza o acțiune de protest. Aceștia au scandat: „Stop discriminarea!” și „Toți copii sunt egali!”, „Clasa întâi pentru toți”.

Svetlana Bargan, părinte, spune că i s-a recomandat școala auxiliară din localitate, unde sunt logopezi, defectologi, psihologi, care să ajute copilul să vorbească, să citească, să scrie. Dar a aflat că școala nu mai înmatriculează copii în clasa întâi. Femeia spune că s-a pomenit într-o situație dificilă și nu are cum să-i asigure copilului educație la domiciliu.

„Ne-au spus că, dacă s-ar mai aduna vreo șase copii, ar putea fi constituită clasa întâi. S-au găsit acești copii, dar clasa întâi așa și nu a mai fost creată. Degrabă iar va fi septembrie și vom mai pierde un an. Să-i închidem acasă între patru pereți pe acești copii? De ce, dacă este deja o școală, cu pedagogi, cu program educațional? De ce să izolăm acești copii?”, a spus femeia.

Valentina Gardeievscaia, mama unui copil cu sindrom Down, crede că este nedrept să-și țină copilul acasă și că, doar încadrat în sistemul educațional, alături de alți copii, acesta poate obține o educație potrivită.

O altă revendicare a participanților la protest a fost constituirea claselor a IX-a în școlile auxiliare. Cu o zi până la acțiune, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis un ordin prin care s-a dispus ca în anul de studii 2018-2019 să fie create clase de a IX-a. Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități, care acordă sprijin acestor părinți, cataloghează acest ordin drept o victorie. Îngrijorarea rămasă este că acest ordin se referă la doar următorul an de studii.

Directorul executiv al Centrului, Vitalie Meșter, a declarat că dreptul la educație este unul fundamental, consfințit prin Constituție, iar încălcarea dreptului elevilor cu dizabilități la educație obligatorie constituie o formă gravă a discriminării copiilor. „Drepturile nu pot fi diferențiate de la o persoană la alta. Fiecare cetățean, fiecare copil, este egal în fața legii și aceasta presupune aceleași drepturi”, a mai spus Vitalie Meșter.

Șeful Direcției învățământ preuniversitar, Valentin Crudu, a declarat pentru IPN că ministerul se documentează suplimentar referitor la cazul din Congaz. Dosarul fiecărui copil trebuie să conțină o evaluare de dezvoltare, care să aprecieze dacă copilul poate sau nu fi integrat în școala generală, sau e necesar să fie plasat temporar în învățământul special. Valentin Crudu a mai spus că Ministerul pledează pentru incluziunea copiilor cu CES în sistemul educațional general. Astăzi în școlile din țară sunt integrați circa zece mii de copii cu cerințe educaționale speciale.

  • vitalie mester despre scoala auxiliara din congaz.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.