Protest la un depou al ÎS Calea Ferată a Moldovei. Mai mulţi angajaţi ai întreprinderii au blocat preţ de câteva minute o linie de cale ferată, astfel fiind reţinută cursa Chişinău-Moscova. Muncitorii de la CFM sunt nemulţumiţi pentru că nu şi-au ridicat salariul.
Solicitat de IPN, directorul CFM, Vladimir Cebotari, a recunoscut că există o reţinere a plăţilor salariale de peste 30 de zile. Dar, în opinia sa, acest protest este organizat de provocatori, pentru că întârzierile salariale nu sunt o situaţie ieşită din comun în cadrul întreprinderii în condiţiile în care ultima perioadă s-au redus încasările, pentru că volumul transportărilor a scăzut drastic.
Vladimir Cebotari a menţionat că aceste reduceri sunt rezultatul situaţiei de aproximativ doi ani din Ucraina, or acolo erau principalii beneficiari şi expeditori ai mărfurilor care circula pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit directorului, pentru a soluţiona problema plăţilor salariale, se întreprind toate măsurile necesare.