Protest în centrul capitalei: tinerii cer alegeri repetate

Protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Tinerii, organizaţi de Asociaţia Obştească „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP), cer alegeri prezidenţiale repetate, în cadrul cărora să fie asigurat tuturor dreptul la vot. O coloană de protestatari s-a deplasat la sediul Comisiei Electorale Centrale, pentru a depune o cerere de constestare a rezultatelor alegerilor din 13 noiembrie. O petiţie va fi depusă şi la sediul Curţii Constituţionale şi vor fi trimise scrisori la ambasadele acreditate la Chişinău.

Preşedintele ODIP, Vlad Bileţchi, a declarat pentru IPN că nu contează cine iese învingător. Dacă alegerile sunt fraudate, ele sunt nule. „ A fost încălcat dreptul persoanelor de a alege – un drept constituţional. Mii de oameni au fost aduşi organizat din regiunea transnistreană, acest lucru este documentat de către instituţiile statului, ca să voteze pentru Igor Dodon. Nu a fost asigurat pluralismul de opinie”, a spus Vlad Bileţchi.

„Tinerii nu cer interzicerea dreptului la vot  pentru cetăţenii cu drept de vot din stânga Nistrului, dar cer ca în regiunea, care este ocupată de Federaţia Rusă, să fie asigurat pluralismul de opinie”, a mai spus tânărul. Preşedintele ODIP a adăugat că moldovenii din diasporă nu au avut suficiente buletine de vot. Peste 600 de contestaţii au fost depuse în acest sens.

Protestatarii, printre ei în mare parte tineri, dar şi alegători de alte vârste, au spus că cer alegeri repetate şi sunt nemulţumiţi că celor din regiunea transnistreană li s-au creat condiţii de vot, dar celor din diasporă nu.

  • protestatari despre alegeri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.