Propunerile şi soluţiile privind diminuarea consecinţelor crizei financiare mondiale vor fi benefice nu doar pentru ţările ICE - Pietro Ercole Ago

”Sperăm că propunerile şi soluţiile privind diminuarea consecinţelor crizei financiare, expuse la Chişinău, vor fi utile nu numai pentru ţările Iniţiativei Central Europene (ICE), dar şi pentru alte state”, - a spus Piedro Ercole Ago, Secretar General al ICE în cadrul unei conferinţe de presă, referindu-se la discuţiile ce au avut loc la masa rotundă a miniştrilor economiei din statele - membre ICE. Precum transmite Info-Prim Neo, în cadrul mesei rotunde, au rostit discursuri la temă şefii delegaţiilor statelor – membre, precum şi reprezentanţii organismelor internaţionale – BM , BERD, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Au fost analizate posibilitatea unificării eforturilor în soluţionarea problemelor economice regionale şi mondiale, oportunităţile de investiţii în ţările Europei Centrale şi de dezvoltare a schimburilor comerciale, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, elaborarea politicilor pentru o dezvoltare de succes a competitivităţii antreprenoriale. „În cadrul Forumului Economic al ţărilor membre ale ICE, noi vom expune concluziile, inclusiv pentru participanţii la Forumul Investiţional , care se va desfăşura din iniţiativa guvernului Moldovei”,– a spus Secretarul General al ICE. Cel de-al XI Forum Economic al ţărilor-membre ale Iniţiativei Central Europene se are loc joi, 9 octombrie, la Chişinău şi se înscrie în contextul evenimentelor desfăşurate în perioada deţinerii de către R. Moldova a Preşedinţiei în acest aranjament regional. În deschidere a luat cuvîntul premierul Zinaida Greceanîi. În acelaşi local, Palatul Republicii, se va desfăşura ediţia a V a Forumului Investiţional Internaţional, o acţiune organizată sub patronajul Guvernului, menită să promoveze oportunităţile investiţionale, oferite de Moldova. ICE a fost fondată în 1989 în calitate de forum internaţional pentru colaborări politice, economice şi culturale, realizate între ţările-membre. R.Moldova a devenit membră a ICE în anul 1996. Obiectivul ICE este de a atrage statele- membre în procesul comun de integrare, iar în legătură cu lărgirea UE, ICE acordă o deosebită atenţie susţinerii ţărilor candidate în procesul de integrare europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.