Propunerile agricultorilor privind împuternicirile ANRE ar fi un pas înapoi, director

Învestirea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică cu dreptul de a respinge solicitările importatorilor de modificare a preţurilor la produsele petroliere ar însemna că ANRE va trebui să stabilească tarife pentru fiecare companie importatoare. Cu alte cuvine, ar însemna o revenire la o piaţa reglementată, or acest lucru ar însemna un pas înapoi, a declarat directorul general al întreprinderii, Victor Parlicov, comentând propunerea venită din partea a trei organizaţii neguvernamentale ale producătorilor agricoli, transmite Info-Prim Neo. „În prezent ANRE este doar informată de către companii despre eventualele modificări de preţuri. Dacă noi am fi împuterniciţi să respingem aceste solicitări, ar un pas înapoi, pe care nu putem să-l acceptăm. La fel, nu este sigur că se vor reduce preţurile la carburanţi dacă ANRE va stabili adaosul comercial la preţul benzinei şi motorinei. Asemenea măsuri au fost aplicate de unele ţări, precum Federaţia Rusă şi Ucraina, dar rezultate n-au dat. Nu cred că trebuie să preluăm experienţa ţărilor respective. ANRE urmăreşte ca aceste companii să nu depăşească plafonul de rentabilitate stabilit (10%) şi, în cazul când acesta este depăşit, companiile pot fi sancţionate”, a explicat Victor Parlicov. Directorul a reamintit că ANRE a lansat procesul de control asupra companiilor care procură produsele petroliere prin intermediari, inclusiv prin firmele off-shor, şi acest control va fi intensificat după ce se vor fi încheiate verificările efectuate la companiile energetice. Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli UniAgroProtect şi Federaţia Naţională a Agricultorilor din Moldova AGROinform şi-au exprimat dezacordul în legătură cu majorarea frecventă şi nejustificată a preţurilor la benzină şi motorină, ultima fiind operată săptămâna precedentă, majorarea fiind în medie cu 50 de bani la un litru de carburanţi. ONG-urile au propus revederea metodologiei de formare a preţurilor. În opinia reprezentanţilor producătorilor agricoli, metodologia în vigoare este învechită şi comodă pentru importatorii de produse petroliere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.