Propuneri privind plata prestaţiilor sociale

Cu începere din 1 septembrie, toate perstaţiile sociale achitate până acum prin intermediul Băncii de Economii vor fi transferate către Întreprinderea de Stat Poşta Moldovei. Un proiect de decizie în acest sens este propus pentru consultări publice de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, transmite IPN.

Până pe 26 august, Banca de Economii urmează să restituie pe conturile Casei Naţionale de Asigurări Sociale mijloacele financiare neutilizate pentru plata prestaţiilor sociale (pensiilor, alocaţiilor sociale de stat), cu prezentarea rapoartelor.

Persoanele care au beneficiat de plata prestaţiilor sociale nominalizate prin intermediul Băncii de Economii pot să-şi schimbe prestatorul prin prezentarea unei cereri în acest sens la o altă instituţie financiară. Până atunci prestaţiile sociale vor fi achitate prin ÎS Poşta Moldovei.

Reglementarea transferurilor prestaţiilor sociale plătite prin intermediul Băncii de Economii este una din măsurile care urmează a fi înfăptuite până la lichidarea celor trei bănci cu probleme, prin retragerea de către BNM a licenţelor de activitate. Alte activităţi care se impun se referă la transferarea conturilor instituţiilor de stat, deschise în Banca de Economii, precum şi a depozitelor persoanelor fizice. Potrivit BNM, 70 la sută  din depozite au fost transferate (în valoare de circa 8,5 mlrd lei). Data-limită pentru efectuarea acestor proceduri de pregătire, înainte de reagerea licenţelor de activitate celor trei bănci, este 16 octombrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.