Propunerea PLDM poate servi baza viitoarei alianţe, Anatol Ţăranu

Propunerea PLDM este o bază pentru a începe negocierile şi, pornind de la această propunere, Marian Lupu, Vlad Filat şi Mihai Ghimpu au despre ce discuta şi ce împărţi, a declarat analistul politic Anatol Ţăranu, citat de Info-Prim Neo. Probabilitatea că alianţa de centru dreapta să fie creată sunt foarte mari. Fiecare participant la negocieri încearcă să se poziţioneze cât mai favorabil înainte începerea acestora. Fiecare dintre partidele democratice are o responsabilitate aparte pentru formarea alianţei de centru dreapta. Dacă nu va fi creată această alianţă, fiecare dintre ei va purta o responsabilitate pentru eşecul negocierilor, a menţionat Anatol Ţăranu. Potrivit analistului, neînţelegerile şi animozităţile din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană acum ies la suprafaţă, iar populaţia aşteaptă de la liderii politici o guvernare responsabilă. PCRM nu are altă soluţie decât să dea o ofertă generoasă PDM-ului pentru a-l putea atrage în coaliţia de centru stânga, dar această ofertă poate fi una distructibilă pentru democraţi, a conchis Anatol Ţăranu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.