Propunerea lui Lupu este imorală şi amplifică neîncrederea, analist politic

Analistul politic Viorel Cibotaru susţine că propunerea lui Marian Lupu ca deputaţii să fie obligaţi să demonstreze cum au votat în cazul alegerilor preşedintelui Republicii Moldova arătând buletinele de vot după ce au ieşit din cabină este imorală şi multiplică neîncrederea din societate, notează Info-Prim Neo. „Lupu nu are nevoie de această procedură, deoarece el nu a discutat cu fiecare partid în parte. El nu trebuie să se deranjeze cum vor vota cei din alianţă, deoarece aceasta este responsabilitatea liderilor de partide. Nu trebuie să se deranjeze, deoarece nu este raţional ca procedura de votare să fie efectuată numai de teamă că Lupu nu-i va crede. Dacă el nu are certitudinea că partenerii din alianţă îl vor vota, atunci nici nu ar trebui să se spună că aceasta există”, a spus Viorel Cibotaru în cadrul emisiunii „Fabrica” de la Publika TV. Fostul viceministru al justiţiei, Nicolae Eşanu, a menţionat că în Constituţie este prevăzut foarte clar cum se alege preşedintele - prin vot secret. „Acum urmează ca cei care au lansat această idee să răspundă dacă mai este acel vot secret. Parlamentarii au o putere foarte mare prin funcţia pe care o deţin. Însă nu cred că pot ignora orice regulă. Iar când vine semnalul că se poate de încălca orice normă, aceasta este mult mai grav decât alegerea preşedintelui”, susţine Nicolae Eşanu. Analistul politic, Igor Boţan consideră că Marian Lupu a conştientizat că a comis o greşeală. „Am impresia că Lupu nu comunică şi cu colegii din partid. Dacă înainte de a fi lansat această iniţiativă ar fi vorbit cu Dumitru Diacov, atunci Diacov i-ar fi amintit că avem deja astfel de precedent”, a spus Igor Boţan referindu-se la alegerile prezidenţiale din 2001. Acesta susţine că Marian Lupu ar trebui să spună unele lucruri pentru ca să fie votat. „Dacă va spune că o să se menţină de actual plan de guvernare, atunci Dodon şi comuniştii nu-l vor vota. Iar dacă va spune altfel, atunci Filat şi cei din alianţă nu-l vor înţelege”, susţine Igor Boţan. Alegerile prezidenţiale au fost stabilite pentru data de 16 decembrie după ce alegerile care trebuiau să aibă loc la 18 noiembrie au fost declarate nule deoarece nu s-a înregistrat niciun candidat. Alegerile din 16 decembrie pot fi declarate că au avut loc doar dacă la ele participă minim 61 deputaţi, în caz contrar ele pot fi repetate la infinit. Marian Lupu a declarat că-şi va depune candidatura în zilele următoare şi tot el a propus ca deputaţii să arate ce au făcut cu buletinul de vot pentru a demonstra astfel, după cum susţine preşedintele interimar, cine doreşte alegeri anticipate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.