Proprietăţi publice în valoare de aproape 1 miliard de lei vor fi scoase la privatizare
Proprietăţi publice în valoare de aproape un miliard de lei vor fi scoase la privatizare în lunile iunie şi iulie 2011, transmite Info-Prim Neo cu referire la Agenţia Proprietăţii Publice.
În perioada 10 iunie - 15 iulie, la concurs investiţional sunt expuse cinematografele din Glodeni şi Stefan Vodă, nesolicitate în cadrul concursurilor anterioare. Cinematografele necesită investiţii pentru reconstrucţie şi repunerea lor în funcţiune. Preţul iniţial de vânzare constituie 2 300 000 lei. Volumul minim al investiţiilor, conform caietelor de sarcini, este de 6 milioane de lei, cu realizarea lor în decursul a 3 ani. Tot în această perioadă este anunţat şi concursul comercial de privatizare a 6 întreprinderi de stat (complexe patrimoniale unice), nesolicitate în cadrul expunerilor anterioare, precum şi ÎS „Moldagroteh”, care în condiţiile Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice se expune pentru prima dată. Preţul constituie 307 milioane de lei.
La de 30 iunie se va desfăşura licitaţia cu reducere pentru privatizarea construcţiilor nefinalizate, expuse anterior la licitaţii de multiple ori, dar nesolicitate. Suma scontată a mijloacelor financiare, raportată la preţul iniţial de vânzare, constituie 2 milioane 643 mii lei, iar în condiţiile Regulamentului licitaţiilor cu strigare şi cu reducere, conform căruia reducerea preţului poate continua până la 50 la sută de la preţul de expunere, aceasta se estimează la 1 milion 321mii 150 lei.
În perioada 5 – 8 iulie, la Bursa de Valori se va desfăşura o rundă de licitaţii cu strigare pentru vânzarea acţiunilor statului din 34 de SA, marea majoritate a cărora au fost expuse la licitaţii în cadrul rundelor anterioare, dar nu au fost privatizate. Între bunurile scoase la vânzare, pentru prima dată în ultimii doi ani, se regăsesc acţiunile statului din SA „Drum”, or. Căuşeni, SA „Fabrica de vinuri Sărătenii Vechi”. Din numărul total al societăţilor pe acţiuni expuse, în 17 cota statului este mai mare de 51%. Suma scontată a mijloacelor financiare, raportată la preţul iniţial de expunere la vânzare, constituie 529 milioane 684 mii 643 lei.
Preţul iniţial total al bunurilor proprietate de stat expuse la licitaţii şi concursuri, în perioada 10 iunie – 15 iulie, constituie 966 milioane 627 mii lei. Suplimentar, ca rezultat al privatizării, în bugetul de stat se achită impozitul privat în mărime de 1% la fiecare tranzacţie.