Proprietarul taberei „Andrieş”, acţionat în judecată
Avocatul parlamentar Tamara Plămădeală a înaintat o cerere de chemare în judecată în cazul copilului abuzat sexual, în vara acestui an, la tabăra de odihnă „Andrieş” din satul Ivancea, raionul Orhei, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Tamarei Plămădeală, materialele acumulate de Comisariatul de poliţie din Orhei, dar şi concluziile psihologului au confirmat că minorul a fost supus abuzului sexual, însă nicio persoană nu a fost trasă la răspundere. La 19 iulie, Procuratura raională Orhei a emis o ordonanţă de refuz în pornirea urmăririi penale motivând că în acţiunile băiatului de 10 ani, care l-a abuzat sexual pe copilul de 7 ani, nu există elementele constitutive ale infracţiunii.
„Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei ar fi trebuit să se implice în îngrijirea recuperatorie a victimei abuzului sexual. Dar organele abilitate nu au întreprins nicio acţiune pentru a acorda asistenţă şi protecţie minorului. În acest context, au fost lezate demnitatea şi onoarea atât a minorului, cât şi a părinţilor”, menţionează avocatul copilului.
Tamara Plămădeală cere Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Educaţiei şi proprietarului taberei să plătească împreună familiei copilului despăgubiri în valoare de 100 de mii de lei.