Proprietarii Carierei de la Micăuţi vor solicita 250 mln lei pentru acoperirea prejudiciilor legate de discreditare

Reprezentanţii societăţii „Cariera Micăuţi” resping acuzaţiile că ar sta în spatele ameninţărilor cu moartea la adresa primarului de Micăuţi, Ion Nicolaev, şi spun că vor intenta un proces judiciar pentru defăimare. Prejudiciul moral la care pretind este de 250 mln lei. Constantin Sarî, membru al consiliului de administrare al SA „Cariera Micăuţi” a menţionat miercuri, 5 decembrie, într-o conferinţă de presă că va transfera aceşti bani în bugetul comunei Micăuţi, în cazul în care instanţa le va satisface cererea. Sursa citată a comunicat că va cere primarului Ion Nicolaev şi deputatului Dumitru Braghiş, pe care îl consideră responsabil de situaţia creată în jurul carierei, să-şi ceară scuze publice. Eugen Sarî, fratele lui Constantin Sarâ, nu exclude faptul că Dumitru Braghiş ar promova interesele altcuiva. El susţine că scopul acestui conflict este de a elimina toţi membrii familiei sale, aşa cum s-a întâmplat cu tatăl său. În spatele asasinatului căruia, potrivit sursei citate, stau interese ale ex-vicepremierul Vasili Iovv, care a fost partener cu victima şi care îşi doreşte să însuşească mai multe afaceri, inclusiv să devină proprietar al „Cariera Micăuţi”. Cei doi spun că în scenariul de eliminare a familiei lor pot exista două variante: fie vor fi asasinaţi ei, iar vinovat va cădea primarul Ion Nicolaev, aşa cum s-a întâmplat în cazul asasinatului tatălui lor când s-a încercat să se pună vina pe preşedintele Combinatului de vinuri din Vulcăneşti, între cei doi existând pe atunci un conflict, fie va fi asasinat primarul, iar ei vor fi arestaţi pentru ucidere. Deputatul Dumitru Braghiş a făcut o declaraţie în plenul Parlamentului, la 29 noiembrie, cerând Procuraturii să vină cu explicaţii pe marginea ameninţărilor cu moartea a primarului de Micăuţi. Ion Nicolaev afirmat pentru presă că proprietarii „Cariera Micăuţi” ar fi furat piatră în sumă de 94 mln lei de pe terenurile care nu le sunt oferite în gestiune şi că ameninţările cu moartea în adresa sa au la bază faptul că a încercat să obţină de la agentul economici o compensaţie pentru prejudiciul adus bugetului primăriei. Ion Nicolaev susţine, de asemenea, că în urma acestui conflict, i-au fost fabricate mai multe dosare. Cariera de piatră din apropierea comunii Micăuţi a fost privatizată în 2004. Proprietarii afirmă că au investit milioane pentru a o face profitabilă şi că transferă anual în buget circa 10 mln lei impozite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.