Promovarea ideii unionismului ar putea fi considerată subminare a independenţii Moldovei

Promovarea de către partide şi organizaţii neguvernamentale a unirii Republicii Moldova cu alte state ar putea fi considerată o activitate ce atentează la suveranitatea şi independenţa ţării. Guvernul a susţinut un proiect de modificare a legislaţiei în acest sens, transmite Info-Prim Neo. Potrivit ministrului justiţiei, Oleg Efrim, documentul are în bază o iniţiativă a grupului celor trei de deputaţi socialişti din legislativ. El a specificat că Guvernul a aprobat conceptul acestui proiect de lege, dar el urmează să fie examinat în Parlament pentru a se lua o decizie finală. Deputatul Igor Dodon, care a participat la şedinţa Guvernului din partea socialiştilor, s-a arătat optimist că proiectul va trece în Parlament, de vreme ce avizul Guvernului este pozitiv. În debutul şedinţei de ieri a Guvernului, 10 septembrie, premierul Vlad Filat a specificat că în ultimul timp s-au înteţit manifestaţiile organizate de către diverse partide şi mişcări politice, care folosesc diverse însemne şi scandează slogane ce prejudiciază independenţa şi integritatea Republicii Moldova şi care tensionează situaţia, punând în pericol stabilitatea şi ordinea publică şi de drept.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.