Promotorii Crucii de la Nisporeni cer ca monumentul să fie gestionat de Biserica Basarabiei

Monumentul „Crucea Mântuirii Neamului Românesc”, de la Nisporeni, este un pod de legătură a creştinilor de pe cele două maluri ale Prutului şi trebuie să fie gestionat de către Biserica Basarabiei sau de creştini. De această părere sunt unii dintre iniţiatorii proiectului. Aceştia s-au declarat deranjaţi că monumentul a fost dat în gestiunea Bisericii Ruse, iar denumirea i-a fost scurtată în „Crucea Mântuirii Neamului”, excluzându-se cuvântul „Românesc”.

Într-o conferinţă de presă la IPN, directorul postului de radio Vocea Basarabiei, Veaceslav Ţâbuleac, a fost acuzat de scopuri comerciale. Preşedintele Asociaţiei Pro-Basarabia, unul dintre iniţiatorii proiectului, Constantin Rusanovschi, a subliniat că iniţial monumentul trebuia să fie ridicat sub egida postului de radio Vocea Basarabiei. „Dar, înainte de aducerea monumentului în ţară, domnul Ţâbuleac îl roagă pe donator să emită un alt act de donaţie, pentru asociaţia obştească al cărei director este”, a spus Constantin Rusanovschi. Aceasta a mai comunicat că s-a adresat şi autorităţilor locale din Nisporeni, însă nu a obţinut susţinere.

Deputatul Valeriu Saharneanu, unul dintre iniţiatorii proiectului, spune că autorităţile locale şi locuitorii raionului Nisporeni ar trebui să aibă grijă de monument pentru că  Biserica Basarabiei nu va putea să o facă fără sprijinul lor.

Protoiereul Bisericii „Apostolul Petru şi Pavel” din Chişinău, Petru Buburuz, a spus că mulţi creştini au contribuit şi au făcut donaţii pentru a ajuta la înălţarea Crucii, iar acum se simt pălmuiţi. „Trebuie să se restabilească starea de lucruri. Dreptul principal de a gestiona acest monument este a postului de radio Vocea Basarabiei. Veaceslav Ţâbuleac a fost doar un executor. Îmi pare rău că a avut gânduri neplăcute”, a spus părintele.

Crucea Mântuirii Neamului Românesc a fost inaugurată în august 2011 şi este dedicată unităţii tuturor românilor. Ridicată pe o culme de pe malul stâng a Prutului, Crucea, cu o înălţime de 35 de metri, a fost realizată după modelul celei de la Putna şi se află în vecinătatea Cimitirului Eroilor Români şi a Mănăstirii Vărzăreşti. Iniţial, aceasta a fost în gestiunea unei asociaţii obşteşti condusă de Veaceslav Ţâbuleac, mai târziu a fost dată în gestiunea Mitropoliei Moldovei.

  • parintele petru buburuz despre crucea mintuirii neamului roman.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.