Promo-LEX lansează Misiunea de Observare a alegerilor locale noi din 21 noiembrie

Șase observatori pe termen lung și 30 de observatori pe termen scurt, repartizați la nivel local, vor avea misiunea de a observa desfășurarea alegerilor locale noi din 21 noiembrie, din partea Asociației Promo-LEX. Observarea procesului electoral va cuprinde perioada electorală și ziua alegerilor, inclusiv turul doi de scrutin în localitățile în care va fi organizat, urmând a fi realizată de către o echipă centrală, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă Promo-LEX, Misiunea de Observare (MO) va monitoriza campania electorală din perspectiva respectării principiilor proceselor electorale democratice și a cadrului legislativ. Observatorii vor monitoriza activitatea organelor electorale și a altor instituții relevante, prestația concurenților electorali și a partidelor politice, inclusiv finanțarea campaniei electorale.

În ziua alegerilor, observatorii vor urmări deschiderea și închiderea secțiilor de votare, procesul de vot, accesibilitatea sediilor, respectarea normelor epidemiologice, precum și numărarea buletinelor. Tradițional, MO Promo-LEX va efectua și numărarea în paralel a voturilor. În această perioadă, vor fi publicate două comunicate de presă care vor însuma constatările observatorilor Promo-LEX privind desfășurarea scrutinului în ziua alegerilor, inclusiv turul doi de scrutin, dacă va fi cazul, iar rezultatele monitorizării și concluziile Misiunii de Observare vor fi expuse într-un raport.

Pornind de la experiența monitorizării alegerilor locale noi din 2018 și a alegerilor locale generale din 2019, Promo-LEX atrage atenția legislativului, organelor electorale, dar și altor actori relevanți despre necesitatea asigurării unor condiții echitabile la etapa de colectare a semnăturilor pentru funcția de primar în cazul candidaților independenți, dar și despre numărul exagerat de semnături necesar a fi colectate în liste de subscripție pentru înregistrare în calitate de concurent la alegerile primarului municipiul Bălți.

Asociația menționează despre existența unei atitudini inechitabile față de candidatele independente femei la funcția de primar, comparativ cu candidatele independente femei la funcția de deputat. La fel, constată în continuare lipsa unor reglementări clare privind mecanismul de vot pentru cetățenii cu domiciliu și reședință valabile în ziua alegerilor locale, dar și referitoare la începutul campaniei electorale pentru turul doi de scrutin.

Începând cu anul 2009, Promo-LEX a monitorizat 21 de scrutine, cu implicarea a peste 16 mii de observatori naționali. Scopul Misiunilor de Observare ale Promo-LEX este informarea publicului privind desfășurarea campaniei și sporirea încrederii cetățenilor în procesul electoral.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE