Asociația Promo-LEX cere în regim de urgență președintelui, premierului și Biroului Politici pentru Reintegrare să întreprindă rapid acțiuni eficiente pentru stabilirea locului unde se află Adrian Glijin, precum și eliberarea imediată și necondiționată a acestuia din detenția ilegală. Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane mascate. S-a întâmplat miercuri, 7 octombrie, în jurul orei 13.00, pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca. Bărbatul are 41 de ani, este căsătorit și are trei copii, unul dintre care este minor, transmite IPN.
Astăzi dimineața, în intervalul orelor 04.00 – 07.00, alte câteva persoane în civil au intrat în domiciliul acestuia din localitatea Cuzmin (Camenca), în prezența copiilor și soției lui Adrian Glijin, au percheziționat domiciliul, fiind preluate toate sursele de stocare a informației, precum: laptop, tabletă, telefoane, inclusiv bunurile care aparțin soției, cumnatului și copilului. În timpul acestor acțiuni, unul din civili a menționat că Adrian Glijin este acuzat de „ trădare de patrie”.
Promo-LEX cere Procuraturii Generale să investigheze cazul răpirii lui Adrian Glijin prin prisma prevederilor Codului Penal al Republicii Moldova, să pornească o cauză penală și să depună eforturi considerabile întru tragerea la răspundere penală a persoanelor care au participat la răpirea și privarea de libertate acestuia, iar misiunilor diplomatice, Misiunii OSCE în Moldova, Comisiei Unificate de Control și Avocatului Poporului să monitorizeze situația respectării drepturilor lui Adrian Glijin și să condamne comportamentul abuziv al structurilor de facto din regiunea transnistreană.
Asociația Promo-LEX își exprimă îngrijorarea privind numărul tot mai mare a cazurilor de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului în regiunea de est a Republicii Moldova, în special a celor de răpire a persoanelor.
În aceste zile, Asociația Promo-LEX a fost informată și despre alte cazuri de răpire a persoanelor de către structurile de facto ale regiunii transnistrene. Aparent, consideră Asociația, situația epidemiologică și efectele declarării de către administrația de facto de la Tiraspol a stării de urgență, este utilizată pentru consolidarea controlului efectiv în regiunea transnistreană prin măsuri de intimidare a locuitorilor din Zona de Securitate și cazuri grave de încălcare a drepturilor fundamentale ale oamenilor.
În data de 7 octombrie, și un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești a fost răpit din curtea casei, în orașul Camenca din regiunea transnistreană. Procuratura Generală a inițiat un dosar penal „pe faptul răpirii unei persoane” și „uzurpare de calități oficiale” de către angajaţii structurilor de forţă ale autoproclamatei rmn. Dosarul a fost transmis în gestiunea PPCOCS.