Promo-LEX atenționează asupra unor incidente specifice scrutinului din 24 februarie

Pe 24 februarie, în ziua alegerilor parlamentare, din totalul de 2094 de secții de votare monitorizate de către observatorii Promo-LEX, 202 de secții s-au deschis cu o întârziere de până la 15 minute. Totodată, în 12 secții de votare camerele de filmat nu erau active la începutul operațiunilor electorale. 34 de secții s-au închis după ora 21.00, iar în cazul a 38 de secții camerele nu au filmat tot procesul de numărare a voturilor. Constatările se găsesc în raportul Nr. 6 de monitorizare al alegerilor, efectuat de către Promo-LEX, transmite IPN.

Potrivit raportului, continuă să nu fie respectate de către o parte din funcționarii electorali cerințele față de procesul de numărare a voturilor. Este vorba de neprezentarea buletinelor de vot tuturor participanților la procesul de numărare și întocmirea inițială a formularului special de numărare a rezultatelor votării. Promo-LEX mai constată că în ziua alegerilor cele mai multe incidente raportate au fost fixate de către observatorii din cadrul echipelor mobile - 1118 situații. La alegerile prezidențialele din 2016, numărul incidentelor prezentate pentru turul I de scurtin au fost de 267, iar pentru turul II – 467.

Potrivit raportului, în cel puțin 50 de secții de votare observatorii Asociației au avut acces limitat la procesele verbale de numărare a voturilor, cea ce constituie abateri de la lege ce afectează grav integritatea și transparența procesului de numărare și totalizare a rezultatelor votării. Observatorii Asociației subliniază că în 24 cazuri a avut loc obstrucționarea activității lor pe parcursul votării, în special urmărirea de către persoane necunoscute a unei echipe mobile a Asociației, precum și obstrucționarea dreptului de observare liberă în incinta secției.

Promo-LEX mai constată că cele mai des raportate incidente au fost: deficiențe în liste electorale (129), transportarea organizată a alegătorilor la secții de votare (123) și fotografierea buletinelor de vot, precum și alte cazuri de nerespectare a secretului votului (107). Totodată, Promo-LEX atenționează asupra numărului mare de incidente cu privire la zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense oferite alegătorilor – 59 cazuri. La alegerile prezidențiale din 2016, numărul incidentelor de acest tip, pentru ambele tururi de scrutin, a fost de 17.

Promo-LEX atenționează asupra incidentelor ce au fost specifice anume acestui scrutin. Acestea țin de întreruperea filmării în timpul votării și numărării buletinelor – 79 cazuri, precum și deteriorarea buletinelor de vot sau alte incidente privind utilizarea neconformă a acestora – 56 cazuri. Promo-LEX a analizat corectitudinea completării a 2093 de procese-verbale recepționate de Misiune privind rezultatele numărării voturilor din 2094 secții, un proces-verbal nu a fost posibil de obținut de la organele electorale sub nicio formă.

Pe circumscripția națională, Promo-LEX a identificat 142 procese-verbale completate cu erori, pe circumscripțiile uninominale - 160 procese-verbale. Promo-LEX atenționează asupra numărului mare de procese verbale ce conțin erori la formula conform căreia se verifică dacă suma voturilor pentru concurenți coincide cu numărul total de voturi valabil exprimate.

Promo-LEX subliniază că ponderea proceselor-verbale eronate completate la alegerile parlamentare este mai mare decât la ultimele scrutine desfășurate în anii 2016 și 2018. Analiza rezultatelor numărării în paralel a voturilor pe circumscripția națională și pe cele 51 uninominale indică asupra faptului că datele finale Promo-LEX confirmă poziționarea tuturor concurenților în baza datelor preliminare anunțate de CEC.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.