Proiectul UE de consolidare a siguranţei la frontiera moldo-română a fost extins

Proiectul Uniunii Europene „Consolidarea capacităţilor şi cooperării în identificarea actelor de călătorie false şi falsificate le frontiera moldo-română” a fost prelungit cu încă jumătate de an. Anunţul a fost făcut la un club de presă de către coordonatorul proiectului, Monika Weber, transmite Info-Prim Neo. Proiectul a început în aprilie 2009, iar beneficiari sunt Serviciul Grăniceri, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Monika Weber a menţionat că până acum au fost implementate peste 20 de activităţi axate pe două module alte proiectului. Primul se referă la traininguri şi este îndreptat spre dezvoltarea unui concept detailat în domeniul securităţii documentelor de călătorie, cu includerea curriculei de pregătire, manualelor de instruire, pregătirea formatorilor şi susţinerea formatorilor naţionali în petrecerea acestor traininguri. Celălalt modul se referă la schimbul de informaţii între autorităţile relevante în domeniul identificării documentelor de călătorie false şi metodelor de falsificare. De asemenea, au fost efectuate 8 seminare, ultimul s-a desfăşurat în această săptămână. Pe parcursul celor 18 luni de implementare au fost organizate diverse vizite de lucru ale colaboratorilor de la frontiera moldo-română în Ungaria, Polonia, Austria şi Olanda. Totodată, angajaţilor responsabili de securitatea la frontieră le-au fost oferite calculatoare şi cursuri de instruire directe sau la distanţă, prin internet. „Pot să constat că ţara voastră este gata să coopereze la nivel naţional şi internaţional în domeniul migraţiei şi securităţii la frontieră”, a declarat Monika Weber. Ofiţerul politic al Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Lorenz, a remarcat în cadrul aceluiaşi club de presă că proiectul dat reprezintă un pas concret spre îndeplinirea unor cerinţe legate de securitatea actelor. Cerinţele respective se conţin în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, acordat Guvernului Republicii Moldova la începutul lunii ianuarie. Bugetul proiectului este de peste 680 de mii de euro. Potrivit lui Dirk Lorenz, Uniunea Europeană îşi propune să înceapă în curând implementarea încă a unui proiect. Este vorba de procurarea echipamentul necesar pentru perfectarea paşapoartelor biometrice şi cursuri de instruire la utilizarea aparatelor date. Bugetul va fi de 2 milioane de euro. Proiectul „Consolidarea capacităţilor şi cooperării în identificarea actelor de călătorie false şi falsificate le frontiera moldo-română” este implementat de către Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicii de Migraţie şi alţi nouă parteneri de proiect ai Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.