Proiectul Strategiei Energetice actualizată va fi prezentat în 3 luni
Eforturile Republicii Moldova de a se integra pe piaţa energetică europeană nu trebuie interpretate ca fiind în detrimentul exportatorilor de energie din est, a declarat, luni, vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei. Potrivit vicepremierului, în trei luni, până în septembrie, urmează să fie prezentat Guvernului spre aprobare proiectul Strategiei Energetice actualizată. Strategia va avea trei obiective principale: securitatea furnizării, asigurarea competiţiei şi accesibilităţii energiei, şi combaterea schimbărilor climatice, transmite Info-Prim Neo.
„Strategia energetică, în vigoare până în 2020, are prea multe priorităţi, iar noi dispunem de puţine mijloace financiare. În varianta actualizată ne vom axa doar pe câteva priorităţi, iar acţiunile pentru realizarea acestor priorităţi vor fi planificate în funcţie de cadrul de resurse, disponibile. Acesta va spori credibilitatea noastră în faţa partenerilor de dezvoltare şi potenţialilor investitori”, a declarat Valeriu Lazăr la un atelier de lucru în cadrul unui proiect de asistenţă tehnică, finanţat de Agenţia pentru Cooperare Internaţională a Suediei.
Vicepremierul a subliniat că eforturile Republicii Moldova de a se integra pe piaţa energetică pan-europeană de a construi interconexiuni în acest sens nu trebuie să fie interpretate în detrimentul exportatorilor de energie din est. „Vrem să demonstrăm că nu există nicio contradicţie aici”, a spus vicepremierul.
În cadrul atelierului au fost examinate scenarii posibile pentru sectorul energetic al Republicii Moldova. Principalele acţiuni recomandate sunt integrarea fizică a reţelelor electrice cu sistemul energetic european către anul 2018, liberalizarea pieţei energetice în termenele stabilite cu Comunitatea Energetică (anul 2015), crearea unei pieţe eficiente atât în domeniul energiei electrice, cât şi a gazelor naturale. Recomandările pentru noua Strategie prevăd şi crearea mecanismelor de formare transparentă a preţurilor şi adoptarea unor politici de eficienţă energetică cu referinţă la reducerea emisiilor de carbon.