Proiectul pentru abrogarea „legii miliardului” a fost votat în lectura a doua

Parlamentul a votat repetat, în lectură finală, proiectul pentru abrogarea Legii privind emisiunea obligațiunilor de stat, așa-numita „lege a miliardului”. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, i-a amintit deputatului socialist Petru Burduja, raportor al proiectului şi președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, că, la sesizarea Pro Moldova, o lege similară, promovată în decembrie anul trecut, a fost declarată neconstituțională, transmite IPN.

„Considerăm că, din punct de vedere economic, această lege nu va aduce niciun beneficiu, dar din punct de vedere tehnic, aţi spus atunci că pentru cea de-a doua lectură urmează să fie consultaţi reprezentanții BNM, specialişti… De ce nu aţi făcut aceste lucruri înainte să veniţi cu lectura a doua?”, l-a întrebat Andrian Candu pe Petru Burduja. Acesta i-a răspuns că a fost respectată procedura legală, deputaţilor li s-au dat 10 zile pentru a prezenta amendamente. Ca rezultat, a fost prezentat doar unul, și acela al lui, fapt care denotă că deputaţii nu au nimic împotriva proiectului, a remarcat deputatul socialist.  

Andrian Candu a insistat cu întrebarea care este diferența între varianta declarată neconstituţională şi cea actuală a proiectului. Petru Burduja a reiterat că diferenţa e că deputaţilor li s-a dat termen suficient pentru a prezenta amendamente, obiecţii la proiect. Or, motivul anulării legii de către Curtea Constituțională a fost că nu s-au respectat cele 10 zile. Liderul Pro Moldova a precizat că decizia Curţii nu a ţinut doar de termen, ci de mai multe aspecte, inclusiv lipsa avizului Guvernului şi alte aspecte economice.

În nota informativă a proiectului se arată că, în condițiile de criză economică acută, provocată de restricțiile impuse pentru prevenirea răspândirii COVID-19, acest proiect ar permite ca mijloacele destinate restituirii furtului din sectorul bancar să fie folosite pentru acoperirea necesităților păturilor social vulnerabile, precum și întru susținerea domeniului de afaceri.

Legea privind emisiunea obligaţiunilor de stat prevede emisia obligaţiunilor la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la 13583717000 lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5%. Având în vedere cotele procentuale ce urmează a fi achitate, suma totală pentru acoperirea obligațiunilor de stat va depăși 25 miliarde de lei, adică aproape de două ori mai mult față de costul nominal al acestora. Pe 16 decembrie 2020 a fost adoptată o lege de abrogare a „legii miliardului” care a fost contestată de doi deputați la Curtea Constituțională. Pe 18 martie 2021, legea de abrogare a fost declarată neconstituțională.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.