Proiectul noului Cod al Aviaţiei Civile se regăseşte pe agenda Parlamentului pentru sesiunea de toamnă şi vine să asigure transpunerea a circa 80 de acte şi reglementări tehnice ale Uniunii Europene. Despre aceasta a comunicat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, la o întrevedere cu directorul general pentru mobilitate şi transport din cadrul Comisiei Europene, Henrik Hololei, transmite IPN.
Printre acţiunile întreprinse în ultima perioadă, Andrian Candu a enumerat adoptarea noului Cod al transporturilor rutiere, modificările operate la Legea aviaţiei civile, precum şi aderarea Republicii Moldova la un şir de convenţii europene în vederea armonizării standardelor de circulaţie.
„Dezideratul Republicii Moldova este de a asigura o integrare deplină pe piaţa de transporturi a UE. Republica Moldova mizează pe sprijinul UE în elaborarea şi implementarea legislaţiei necesare”, a subliniat Andrian Candu.
Potrivit preşedintelui Parlamentului, există voinţă politică pentru a moderniza domeniul transporturilor, urmând în acest sens să fie mobilizate instituţiile şi să fie valorificată expertiza societăţii civile ca, în cel mai scurt timp, să existe rezultate vizibile.
La rândul său, Henrik Hololei a încurajat Parlamentul Republicii Moldova să aprobe modificările legislative necesare pentru o integrare mai rapidă a domeniului transporturilor pe piaţa europeană de transporturi.
Henrik Hololei efectuează o vizită la Chişinău cu ocazia lansării proiectului de susţinere a ţărilor din Parteneriatul Estic şi Asia Centrală în domeniul aviaţiei civile, fiind prevăzut un buget de 5 milioane de euro, distribuit pentru 4 ani.