Proiectul lui Vladimir Ţurcan nu a fost examinat de fracţiunile parlamentare
Liderii fracţiunilor parlamentare nu au deocamdată nicio opinie despre proiectul lui Vladimir Ţurcan, liderul Partidului „Moldova Unită”, care propune modificarea procedurii de alegere a preşedintelui ţării, notează Info-Prim Neo.
În timp ce unii lideri ai fracţiunilor spun că Legea supremă în stat va fi modificată indiferent cum - fie prin referendum, fie în parlament, liderul fracţiunii PDM, Marian Lupu, este de părere că politicienii ar trebui să răspunde doleanţelor cetăţenilor, anume de a permite oamenilor să aleagă şeful statului prin vot direct.
„Ca abordare strategică, pe termen mediu şi lung, mie personal şi PDM ne pare totuşi mai potrivită revenirea la alegerea şefului statului de către popor şi trebuie să tindem tocmai spre această formulă”, a spus Marian Lupu.
În acelaşi timp, liderul democrat îi îndeamnă pe colegii săi de parlament să ajungă la un consens, care să convină şi Comisiei de la Veneţia. „Din momentul în care dorim să ne integrăm în UE, cea ce înseamnă să corespundem valorilor şi practicilor europene, opinia mea este că trebuie să ne aplecăm puternic urechea către recomandările Comisiei de la Veneţia”, a mai spus Lupu.
Despre iniţiativa lui Vladimir Ţurcan, preşedintele PDM a spus că încă nu a ajuns la sediul PDM, dar atunci când va ajunge, o va studia atent.
Răspunsurile celorlalţi reprezentanţi ai Alianţei pentru Integrarea Europeană au fost mai succinte. „Nu am primit solicitarea domnului Ţurcan. Nu l-am văzut”, a răspuns deputatul AMN, Ion Pleşca.
„Nu mă pot pronunţa, pentru că nu ştiu despre ce este vorba. Cred că avem nevoie de o Lege supremă nouă. Dar urmează să dezbatem foarte larg acest subiect, înainte de a lua o decizie”, a spus liderul fracţiunii PLDM, Mihai Godea.
Preşedintele fracţiunii PL, Ion Hadârcă, a spus că pe parcursul zilei de joi, 18 februarie, atunci când Ţurcan a expediat proiectul, s-a aflat la o conferinţă ştiinţifică şi nu l-a văzut, iar liderul deputaţilor comunişti, Maria Postoico, a răspuns că nu are nici măcar calculator ca să vadă ce mesaje îi mai parvin.
În cadrul unei conferinţe de presă de joi, 17 februarie, Vladimir Ţurcan, liderul Partidului „Moldova Unită”, a declarat că a prezentat tuturor fracţiunilor parlamentare iniţiativa legislativă privind modificarea procedurii de alegere a preşedintelui ţării. Ţurcan propune desfăşurarea a trei scrutine electorale pentru alegerea preşedintelui ţării – în primele două încercări preşedintele să fie ales cu votul a 61 de deputaţi, normă existentă şi în prezent, iar dacă se va ajunge la alegeri repetate, preşedintele să fie ales cu majoritatea simplă, adică cu votul a 52 de deputaţi.
Înainte de a fi discutat în parlament, Ţurcan propune ca proiectul să fie avizat timp de 6 luni de Curtea Constituţională. După ce va fi avizat, proiectul va trebui să fie acceptat cu votul a 67 de deputaţi.