Proiectul Legii privind salarizarea funcţionarilor poate duce la scăderi de retribuţii, CAPC
Noul proiect de lege privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, propus de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, poate duce la scăderi de salarii. De această părere sunt experţii de la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), care au efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului de lege, transmite Info-Prim Neo.
Expertul Viorel Pârvan a declarat, vineri, la o conferinţă de presă, că proiectul de lege are scopul de a înlătura deficienţele existente în sistemul de salarizare, prin instituirea unui nou sistem de salarizare a funcţionarilor publici, care va fi unul motivant, echitabil şi coerent. Expertul spune că, deşi în proiect se spune că noul sistem va stimula şi va menţine în serviciul public specialişti cu calificare şi responsabilitate înaltă, acesta nu este nici pe departe aşa. Din sistem se exclud practic toate sporurile care sunt actualmente prevăzute în legislaţie pentru funcţionarii publici, se exclude vechimea în muncă, se exclud şi alte sporuri şi adaosuri din care se măreşte salariul funcţionarului public.
„Aceste sporuri la salariu sunt nişte drepturi câştigate, sunt drepturi instituite prin lege şi o lege ulterioară nu poate să le excludă. Asupra acestui subiect s-a pronunţat şi Curtea Constituţională într-o serie de hotărâri ale sale, prin care a menţionat că un drept câştigat nu poate fi exclus printr-o lege ulterioară”, a remarcat expertul CAPC. Viorel Pârvan mai susţine că proiectul de lege este insuficient fundamentat din punct de vedere economico-financiar.
Preşedintele CAPC, Galina Bostan, a declarat că autorii argumentează excluderea prevederii de vechime în muncă prin faptul că doresc să încurajeze tinerii să vină în serviciul public. „Este un argument bun, dar să vedem, pe de altă parte, câte unităţi libere sunt în ministere”, a propus Galina Bostan.
Potrivit preşedintelui CAPC, dacă acest proiect va fi votat şi în a doua lectură fără să fie introduse modificări, urmările ar putea fi reducerea salariului. Funcţionarii publici nu vor fi încurajaţi să lucreze deoarece salariul lor nu va creşte. O altă urmare ar fi creşterea coruptibilităţii.
În medie salariul unui funcţionar public cu adaosuri şi sporuri este de circa 3 mii de lei.
Proiectul Legii privind salarizarea funcţionarilor publici a fost votat de către Parlament în prima lectură.
Expertiza CAPC a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative – etapa V”, care este susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.