Proiectul Legii privind răspunderea ministerială are nevoie de unele concretizări, expert CAPC

Proiectul de Lege privind răspunderea ministerială este unul de oportunitate notorie, dar până la aprobarea lui este necesară o perfectare cu introducerea unor concretizări. De această părere sunt experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), care au declarat miercuri, 14 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt necesare concretizări în vederea diminuării potenţialului de coruptibilitate şi care ar putea să aibă un impact esenţial asupra calităţii guvernării, transmite Info-Prim Neo. „Noi am sugera Parlamentului, atunci când se va lucra asupra acestui proiect de lege, să concretizeze şi să facă mult mai exacte temeiurile şi condiţiile pentru care poate fi atrasă răspunderea individuală a membrului Guvernului – politică şi cea disciplinară”, a menţionat expertul Centrului, Mariana Kalughin. Potrivit expertului, în opinia CAPC, proiectul de Lege privind răspunderea ministerială este de oportunitate notorie şi care, după o perfectare în vederea diminuării potenţialului de coruptibilitate, ar putea să aibă un impact esenţial asupra calităţii guvernării. „Ne-au atras atenţia sintagmele „poate”, „este în drept”, utilizate în proiectul de lege. Potrivit metodologiei cu care lucrăm, aceste sintagme întotdeauna oferă riscul de coruptibilitate şi reprezintă un factor sporit de coruptibilitate. Aceasta pentru că în momentul în care nu este clar stabilit pentru care condiţie este angajată răspunderea şi pentru care nu, atunci există riscul ca pentru unele persoane această răspundere să fie angajată, iar pentru altele să nu fie angajată. Ceea ce ne dorim noi este ca absolut toate persoanele să fie tratate într-un mod egal şi similar, pentru că în opinia noastră doar în aşa mod poate fi responsabilizat Guvernul”, a comunicat expertul. Mariana Kalughin a declarat că, dacă proiectul va fi adoptat în acest conţinut, există un risc foarte mare ca legea să nu fie pusă în aplicare pentru toate persoanele sau să fie pus în aplicare, însă în mod inegal, deşi situaţiile sunt identice pentru diferite persoane, iar aceasta contribuie la diminuarea eficienţei acestui proiect. Directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Galina Bostan, a declarat că acest proiect de lege trebuia adoptat acum 10 ani, deoarece prevederile legale privind responsabilitatea ministerială sunt absolut necesare într-un stat care se declară orientat spre asigurarea integrităţii agenţilor publici şi care conştientizează că aceasta îi lipseşte. Expertiza dată a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative – etapa V”, care este susţinut financiar de Apărătorii drepturilor Civile din Suedia şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.
  • mariana kalughin despre proiectul de lege.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.