Proiectul Legii pentru combaterea discriminării, retras din Parlament

Guvernul a retras din Parlament proiectul Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării, transmite Info-Prim Neo. „Deşi este un proiect de lege menit să consolideze normele existente în domeniul nediscriminării şi creări unui mecanism viabil de implementare a prevederilor legale în acest sens, suntem puşi în situaţia de a retrage acest proiect din Parlament”, a declarat Alexandru Tănase, ministrul justiţiei. Ministrul a spus că promovarea acestui proiect de lege a declanşat opinii separate. „Subiectul discriminării este unul sensibil, de aceea vom examina suplimentar prevederile în cauză în intenţia de a identifica formulele optime”, a subliniat Alexandru Tănase. Dacă Coaliţia Nediscriminare a manifestat deplină susţinere şi a încurajat autorităţile să-şi continue eforturile în aprobarea proiectului de Lege privind combaterea şi prevenirea discriminării, Asociaţia pentru salvarea familiei – o mişcare creată din mai multe ONG-uri şi reprezentanţi ai Bisericii – a cerut Parlamentului să respingă proiectul. Potrivit Coaliţiei Nediscriminare, în varianta propusă, legea ar fi protejat drepturile persoanelor care fac parte din diferite grupuri sociale şi care frecvent se confruntă cu fenomenul discriminării în Republica Moldova. Pe de altă parte, Asociaţia pentru salvarea familiei menţiona că drepturile pe care le garantează această lege minorităţilor sexuale atentează grav la principiile vieţii de familie şi normele moralei creştine.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE