Proiectul cu privire la combaterea spălării banilor necesită o evaluare de risc, expert

Proiectul de lege cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului necesită o evaluare de risc multilaterală, cu implicarea experților din societatea civilă și din mediul profesional de afaceri. Urmează a fi calibrate măsurile stabilite prin proiectul de lege, riscurile asociate încălcărilor și pachetul de sancțiuni aplicate. De această părere este economistul Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Sergiu Gaibu, care a efectuat o analiză a inițiativei legislative în cauză.

Într-o conferință de presă la IPN, Sergiu Gaibu a declarat că, înainte de a fi votat în a doua lectură, este important ca proiectul de lege privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului să includă cele mai bune practici în domeniul identificării beneficiarilor finali, determinării tranzacțiilor suspecte și a măsurilor de precauție privind clientela. În opinia sa, acest fapt poate fi realizat prin transpunerea integrală a tuturor prevederilor directivei Uniunii Europene.

Potrivit expertului, proiectul de lege în forma actuală nu prevede crearea unui registru național în care să fie păstrate datele cu privire la beneficiarii reali ai entităților juridice. Autoritățile competente ar urma însă să aibă acces în timp util la informațiile din registrele naționale, fapt care de altfel ar putea consolida eforturile autorităților în lupta cu beneficiarii ascunși și companiile offshore. Crearea registrelor naționale este un pilon al noii directive. Prin urmare, transpunerea acestei prevederi în legislația națională ar trebui să fie o prioritate, spune expertul.

Astfel, în mod special este importantă crearea unui registru național de ținere a evidenței beneficiarilor efectivi ai persoanelor juridice, fapt care poate consolida eforturile autorităților în lupta cu beneficiarii ascunși și companiile offshore.

Sergiu Gaibu a mai menționat că anumite aspecte ale proiectului de lege, în special ce ține unitățile de schimb valutar, depășesc prevederile directivei europene, ceea ce va genera un nivel adițional de proceduri birocratice fără a lupta în mod eficient cu fenomenul spălării banilor.

În opinia sa, este critic de revizuit mecanismul de guvernanță al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor pentru asigurarea unei administrări coerente a acțiunilor întreprinse pentru atingerea obiectivelor legii.

  • sergiu gaibu despre proiect.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.