Fracţiunea comunistă din parlament a refuzat să voteze proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2010 şi în cea de-a 3-a lectură. După lungi dezbateri asupra proiectului, comuniştii au părăsit sala de şedinţe, fiind nemulţumiţi că niciun amendament din partea fracţiunii PCRM nu a fost luat în calcul, transmite Info-Prim Neo. Iurie Muntean, deputat PCRM, a spus că în timpul dezbaterilor anterioare asupra proiectului bugetului de stat pentru 2010, prim-ministrul Vlad Filat a promis că două localităţi din raionul Căuşeni vor beneficia de investiţii capitale pentru construcţia apeductului, cu condiţia că ca acestea să fie retrase din Legea bugetului pentru anul 2009. „Noi le-am retras şi le-am prezentat în 2010, aşa cum a promis domnul Filat, dar ambele sate au fost excluse până la urmă, la solicitarea lui. Asta-i atitudinea AIE faţă de acei cetăţeni ai R. Moldova care au votat la alegerile din iulie PCRM”, a declarat Muntean. Întrebat dacă vreo propunere de-a fracţiunii PCRM a fost examinată, Iurie Muntean a răspuns: „Niciuna. La moment, de către AIE se construieşte un stat care ignoră interesele a cel puţin 715 mii de cetăţeni. Ce-i asta? O oligarhie. Cine o construieşte? AIE, evident”, a declarat Muntean. Proiectul Legii bugetului pentru anul 2010 a fost aprobat în trei lecturi. Potrivit documentului, veniturile în buget pentru 2010 se estimează în sumă de 15,19 mlrd lei, iar cheltuielile în sumă de 19,32 mlrd lei.