Proiectul anti-tutun, votat în lectură finală

Deputaţii au votat în lectură finală proiectul de lege denumit generic anti-tutun, care interzice orice formă de promovare a fumatului. Potrivit prevederilor, care urmează să intre în vigoare gradual, nu va mai fi permis fumatul în spaţiile închise şi semi-închise, şi se va interzice orice formă de susţinere a oricăror activităţi de către industria de tutun, transmite IPN.

Preşedintele comisiei parlamentare pentru protecţia socială, Oxana Domenti, a declarat că urmează a fi exclusă orice cale de a comercializa ţigări minorilor şi interzisă comercializarea online. De asemenea, vor fi interzise ţigările cu arome. Producătorii sunt obligaţi să publice pe pachetele de ţigări avertizări despre dauna fumatului, însoţite de pictograme.

Legea interzice fumatul în staţiile de transport public şi la distanţa de 10 metri de acestea, pe stadioane şi arene în timpul evenimentelor.  Se interzice orice contribuţie voluntară a industriei tutunului la diferite acţiuni. De asemenea, se interzice promovarea articolelor de tutun. Expunerea vizibilă a produselor de tutun se va sancţiona cu 120-150 de unităţi convenţionale, dacă contravenientul este persoană fizică, şi 400-450 de unităţi convenţionale – pentru persoana juridică şi persoana cu funcţie de răspundere.

Proiectului urmează să intre în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, cu excepţia unor articole. De exemplu, publicitatea la produsele din tutun urmează să fie interzisă la radio şi televiziune, în cinematografe sau pe internet începând cu 1 ianuarie 2016. Prevederile cu privire la interzicerea fumatului în spaţii închise şi semi-închise vor intra în vigoare la 31 mai 2016. Prevederile cu privire la conţinutul avertismentului, care trebuie să reprezinte cel puţin 65% din suprafaţa pachetului, vor intra în vigoare de la data de 1 ianuarie 2018, ca agenţii economici să se adapteze la noi reguli, dar şi pentru a epuiza stocurile deja plasate pe piaţă.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, circa 25% dintre cetăţenii Republicii Moldova sunt fumători activi, iar anual se înregistrează circa 4500 de decese cauzate de  boli asociate consumului de tutun. Ţara suportă anual pierderi de peste 1 miliard de lei pentru tratarea bolilor provocate de fumat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.