Experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) consideră destul de curajoase proiectele anticorupţie ale Ministerului Justiţiei. „Prin aceste legi Ministerul Justiţiei a demonstrat că este în avangarda luptei cu corupţia”, a menţionat, la o conferinţă de presă, Gheorghe Iudin, expert CAPC, transmite Info-Prim Neo.
CAPC a efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului Legii privind testarea integrităţii profesionale şi a setului de modificări legislative privind îmbogăţirea ilicită şi confiscarea extinsă. Unul din elementele inovatoare constatate este faptul că magistraţii vor fi testaţi privind integritatea profesională de către agenţi sub acoperire, care vor funcţiona în cadrul Centrului Naţional Anticorupţie.
„Aceşti agenţi sub acoperire, conform unui plan, se vor adresa unui funcţionar public pe o problemă falsă sau adevărată şi vor încerca să corupă funcţionarul prin acordarea de avantaje”, a spus expertul. În urma testării Centrul Naţional Anticorupţie va prezenta rezultatele instituţiei unde este angajat funcţionarul. Fiecare instituţie este în drept să aplice funcţionarului sancţiunile caracteristice abaterilor constatate.
Chiar dacă per ansamblu proiectele sunt considerate reuşite de către experţi, au fost identificate şi unele lacune, printre care şi faptul că noţiunea de integritate profesională nu este foarte clară. O altă lacună se referă la faptul că agentul sub acoperire poate să ofere funcţionarului, în cadrul testării, numai avantaje materiale în cuantumuri neînsemnate. În opinia specialiştilor CAPC, aceste măsuri vor duce doar la reducerea corupţiei mici, a unui agent de circulaţie sau unui funcţionar la ghişeu.
În raportul de expertiză mai este menţionat că, deşi Legea testării integrităţii profesionale presupune sancţionarea disciplinară a agenţilor publici care nu au trecut testul de integritate, în actele legislative nu sunt prevăzute modificări privind tragerea la răspundere disciplinară.
Gheorghe Iudin susţine că e nevoie să se prevadă sancţiuni concrete, chiar şi concedierea la prima abatere.