Proiectele culturale pentru finanțare din bugetul de stat pot fi depuse până pe 8 decembrie

Pentru anul 2020, finanțarea din bugetul de stat a proiectelor culturale ale organizațiilor necomerciale se va face în baza unui nou regulament, termenul-limită de depunere a proiectelor culturale fiind 8 decembrie 2019, transmite IPN.

Cuantumul finanțării unui proiect cultural se stabilește la nivel de 80% din costul proiectului, de la 100 de mii la 200 de mii de lei per proiect, precizează Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Contribuția organizațiilor este de 20% din costul proiectului și poate fi asigurată din surse proprii sau prin cofinanțare.

Banii din bugetul de stat se vor da în două tranșe. Prima va fi acordată după încheierea contractului – 70% din valoarea lui. A doua tranșă se va acordă numai după încheierea activității.

Proiectele înaintate la concurs trebuie să reflecte una dintre cele șapte arii tematice: artă; teatru; muzică și dans; proiecte de tip festival; educație prin cultură; promovarea culturii scrise; patrimoniu cultural.

Bugetul planificat constituie 5 milioane de lei anual.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.